Bucuresti se afla in topul celor mai ieftine orase din Europa. Care este cel mai scump?

Marti, 19 Martie 2019, ora 12:15
6900 citiri
Bucuresti se afla in topul celor mai ieftine orase din Europa. Care este cel mai scump?
Foto: CC0 Creative Commons

Istanbul (locul 120) si Bucuresti (locul 118) sunt in 2019 in topul celor mai ieftine orase europene in care sa traiesti, arata un studiu publicat marti de Economist Intelligence Unit (EIU).

Pe plan global, pentru prima oara de cand se realizeaza studiul, trei metropole - Singapore, Paris si Hong Kong - impart titlul de cel mai scump oras din lume. Ele sunt urmate de Zurich, Geneva, Osaka, Seul, Copenhaga, New York, Tel Aviv si Los Angeles, informeaza Euronews.

In Europa, orasele traditional scumpe, Geneva si Zurich, ambele din Elvetia, precum si Copenhaga din Danemarca, s-au alaturat Parisului in topul celor mai scumpe orase din lume de vizitat si de locuit. Alte orase europene scumpe sunt Oslo (locul 12), Viena (locul 14), Frankfurt si Helsinki (ambele pe locul 16), Londra (locul 22), Barcelona (locul 32), Madrid si Bruxelles (ambele pe locul 36), Amsterdam (locul 41).

Din Asia sunt patru orase (Singapore, Hong Kong, Osaka si Seul), din America de Nord doua (New York si Los Angeles), in timp ce Tel Aviv este singurul reprezentant din Orientul Mijlociu.

Cele mai ieftine orase din lume sunt Caracas (Venezuela) si Damasc (Siria).

Studiul analizeaza 133 de orase din 93 de tari, comparand costurile medii pentru 160 de categorii, de la alimente, imbracaminte, ingrijirea personala, divertisment pana la transporturi si plata utilitatilor.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Bucuresti oras ieftin, #cele mai scumpe orase , #Stiri Administratie