Infrastructura romaneasca in cifre: Avem doar 763 km de autostrazi si peste 30.000 km de drumuri de pamant

Miercuri, 25 Aprilie 2018, ora 10:51
2298 citiri
Infrastructura romaneasca in cifre: Avem doar 763 km de autostrazi si peste 30.000 km de drumuri de pamant
Foto: CC0 Creative Commons

Romania avea, anul trecut, numai 763 de kilometri (km) de autostrazi, reprezentand 4,3% din totalul drumurilor nationale si de aproape 40 de ori mai multi kilometri de drumuri pietruite si de pamant, respectiv 30.125 kilometri, potrivit datelor Institutului National de Statistica, publicate miercuri.

Pe de alta parte, aproape jumatate (41,4%) din lungimea drumurilor modernizate avea durata de serviciu depasita.

"Din totalul drumurilor nationale, 35,1% (6.200 km) erau drumuri europene, 4,3% (763 km) autostrazi, iar din punctul de vedere al numarului de benzi de circulatie, 1,6% (290 km) erau drumuri cu 3 benzi, 10,3% (1.826 km) drumuri cu 4 benzi si 0,1% (22 km) drumuri cu 6 benzi. Drumurile judetene erau in proportie de 38,7% drumuri modernizate si 41,3% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite", potrivit sursei citate.

In ceea ce priveste starea tehnica a drumurilor publice, 41,4% din lungimea drumurilor modernizate si 48,2% din lungimea drumurilor cu imbracaminti usoare rutiere aveau durata de serviciu depasita.

La 31 decembrie 2017, drumurile publice totalizau 86.099 kilometri, din care 17.654 km (20,5%) drumuri nationale, 35.149 km (40,8%) drumuri judetene si 33.296 km (38,7%), drumuri comunale.

Din punctul de vedere al tipului de acoperamant, structura retelei de drumuri publice inregistra 34.900 km (40,5%) drumuri modernizate (in proportie de 92,1% drumuri modernizate cu imbracaminti asfaltice de tip greu si mijlociu), 21.074 km (24,5%) drumuri cu imbracaminti usoare rutiere si 30.125 km (35,0%) drumuri pietruite si de pamant.

Comisia Europeana a publicat, in aceasta luna, un document potrivit caruia Romania este pe ultimul loc in UE in ceea ce priveste cele mai sigure drumuri, in conditiile in care a avut cea mai mare rata a accidentelor mortale mortalitate din UE (98 de accidente mortale la un milion de locuitori, dublu fata de media din UE).

Potrivit CE, drumurile europene au fost si in 2017 cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 49 de accidente mortale la un milion de locuitori. Executivul comunitar subliniaza ca in prezent doar doua state membre, Romania si Bulgaria, au o rata a accidentelor mortale mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori, fata de sapte state membre in anul 2010.

#infrastructura Romania 2017, #km autostrazi 2017 , #Investitii publice