Germania avertizeaza producatorii auto: Investiti in masini electrice sau veti fi infranti!

Luni, 16 Aprilie 2018, ora 10:29
6600 citiri
Germania avertizeaza producatorii auto: Investiti in masini electrice sau veti fi infranti!
Foto: CC0 Creative Commons

Industria auto germana trebuie sa investeasca semnificativ in dezvoltarea masinilor electrice si a facilitatilor de productie pentru baterii in Europa, pentru a face fata concurentei pe plan global, a afirmat ministrul Economiei, Peter Altmaier, intr-un interviu aparut luni in publicatia Bild.

Producatorii auto trebuie sa investeasca peste zece miliarde de euro in dezvoltarea masinilor electrice, a explicat Altmaier, adaugand ca nu intelege de ce companiile au ezitat atata timp, transmite Reuters.

De asemenea, sunt necesare investitii in productia de baterii, tinand cont ca asteptata cerere pentru milioane de baterii care vor echipa vehiculele electrice ar putea ajuta producatorii auto sa obtina castiguri semnificative, a apreciat oficialul german.

Acesta a adaugat: "Altfel, va trebui sa acceptam ca o mare parte din valoarea adaugata va fi produsa in Asia sau SUA, in loc sa fie aici, la noi".

Industria auto germana, unde lucreaza aproximativ 800.000 de angajati, este afectata de reactia negativa fata de automobilele echipate cu motoare diesel dupa ce, in luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut ca a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul intregii industrii si a stimulat in alte tari investitiile in vehiculele electrice.

Pentru a reduce nivelul poluarii si a evita interzicerea totala a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler si alti producatori auto si-au accelerat eforturile de dezvoltare a masinilor electrice.

Noua coalitie aflata la guvernare in Germania intentioneaza sa reduca povara fiscala cu care se confrunta proprietarii de vehicule electrice, furnizand cel putin 100.000 de puncte de reincarcare suplimentare in tara si acordand subventii in domeniul car-sharing pentru un transport mai putin poluant.

De asemenea, exista planuri de a furniza finantare pentru cercetari in domeniul vehiculelor autonome si pentru a sprijini infiintarea unei facilitati de productie a bateriilor in Germania, cea mai mare piata auto din Europa.

Producatorii auto trebuie sa dezvolte un model care sa aiba cel putin caracteristicile Tesla, dar sa coste mai putin, si ar trebui sa-si concentreze eforturile pentru dezvoltarea unei platforme IT dedicata masinilor fara sofer, care sa fie cea mai buna din lume, a declarat Altmaier.

Acesta a adaugat: "Prima masina sigura fara sofer ar trebui sa opereze cu tehnologie germana".

De asemenea, companiile germane ar trebui sa colaboreze cu alte firme europene pentru a dezvolta o facilitate de productie a bateriilor in Europa, a afirmat ministrul Economiei.

Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
WhatsApp introduce un meniu de apelare îmbunătățit și o funcție pentru grupuri ascunse în versiunea beta a aplicației. Noua funcție, numită „Hidden Group”, permite crearea și...
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
#Germania producatori auto, #masini electrice Germania , #Masini electrice