Romanii inmatriculeaza tot mai multe masini, dar trei sferturi sunt second-hand

Duminica, 11 August 2019, ora 13:56
931 citiri
Romanii inmatriculeaza tot mai multe masini, dar trei sferturi sunt second-hand

Numarul inmatricularilor de autoturisme a depasit 352.000 de unitati, in primele sapte luni ale anului, in crestere cu 0,9% fata de aceeasi perioada din 2018, din acest total 73,5% fiind reprezentate de masinile second-hand, releva statistica Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultata de AGERPRES.

Astfel, in intervalul ianuarie - iulie 2019, din numarul total de inmatriculari inregistrate in Romania, 258.005 unitati sunt rulate (scadere de aproape 6%, comparativ cu primele sapte luni din 2018), iar 94.826 de exemplare sunt autoturisme noi (+25,97%).

In ceea ce priveste inmatricularile de autovehicule noi, din ianuarie si pana in iulie, cele mai multe au fost din gama Dacia - cu 28.618 unitati, in crestere cu 34,91% fata de acelasi interval din anul anterior.

Raportat la nivelul lunii iulie din anul curent, cele mai multe solicitari au vizat marcile: Dacia, cu 7.241 de exemplare (+50,60% fata de luna iulie 2018), Renault (2.359 de unitati, +115,43%), Skoda (2.074 de unitati, +54,20%), Ford (1.823 de unitati, +89,11%) si Volkswagen (1.492 de unitati, +13,98%).

Potrivit sursei citate, cele mai putine inmatriculari de masini noi, inregistrate in cea de-a 7-a luna a anului 2019, au fost consemnate in cazul: Bentley (5 unitati), Ferrari (4), Lada si Lamborghini (cate 3), Rolls Royce (2), Aston Martin si Maserati (cate o unitate).

La nivel de autoturisme rulate, cele mai multe inmatriculari din aceasta categorie au fost consemnate pentru: Volkswagen - cu 63.400 de unitati (-8,15%, comparativ cu perioada similara din 2018), BMW (26.055 unitati, -0,50%), Audi (24.328 unitati, -5,25%), Opel (23.401 unitati, -20,42%), Ford (21.585 unitati, -14,65%), Mercedes-Benz (14.327 de unitati, +0,41%), Skoda (12.163 de unitati, -2,32%) si Renault (10.895 de unitati, -7,61%).

Datele DPRCIV, publicate la jumatatea lunii martie 2019, aratau ca parcul auto national din Romania ajunsese, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unitati, in crestere cu 7,30% fata de anul anterior, cand erau consemnate peste 7,635 milioane de unitati.

Din totalul autovehiculelor inregistrate la nivel national, 1.381.620 erau inmatriculate in Bucuresti, acestea din urma inregistrand un salt de 4,64%, comparativ cu anul 2017.

In acelasi timp, in Capitala, numarul autoturismelor inregistrate la 31 decembrie 2018 ajunsese la peste 1,106 milioane de unitati, majoritatea (610.765 unitati) fiind pe benzina. ...citeste mai departe despre "Romanii inmatriculeaza tot mai multe masini, dar trei sferturi sunt second-hand" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

The Boring Phone: dispozitivul destinat să combată dependența de smartphone-uri
The Boring Phone: dispozitivul destinat să combată dependența de smartphone-uri
HMD a anunțat lansarea unui nou model de telefon: The Boring Phone. Produsul va fi prezentat în cadrul unui eveniment la Milan Design Week, pe data de 18 aprilie. Telefonul face parte dintr-o...
Actualizarea care poate strica display-ul dispozitivele Galaxy. Răspunsul oferit de Samsung
Actualizarea care poate strica display-ul dispozitivele Galaxy. Răspunsul oferit de Samsung
În ultima perioadă, un număr ridicat de utilizatori Samsung a raportat apariția unor linii verzi pe ecranul telefoanelor lor, fenomen care pare să fi reapărut după o actualizare recentă de...
#masini inmatriculate, #masini second hand inmatriculate , #Stiri Auto