Volkswagen numeste un nou director general care sa se ocupe de restructurarea companiei

Vineri, 13 Aprilie 2018, ora 11:22
1293 citiri
Volkswagen numeste un nou director general care sa se ocupe de restructurarea companiei
Foto: Arhiva Ziare.com

Grupul auto german Volkswagen a anuntat, joi seara, numirea sefului diviziei VW, Herbert Diess, in postul de director general, in cadrul unei restructurari de amploare care include regruparea multiplelor marci de autoturisme in trei divizii si pregatirea celei de camioane pentru o posibila listare la bursa.

Toate aceste planuri au fost anuntate la finalul unei reuniuni de urgenta a Consiliului de supervizare, la care s-a luat decizia inlocuirii directorului general Matthias Mueller cu Herbert Diess, precum si restructurarea grupului care produce motociclete, autobuze, camioane si mai multe marci de autoturisme precum Volkswagen Bentley, Porsche, Audi, Scania si Skoda.

Aceasta este cea mai mare restructurare a Volkswagen dupa ce grupul a devenit un conglomerat regrupand peste 10 marci sub conducerea lui Ferdinand Piech, unul dintre nepotii lui Ferdinand Porsche, cel care a conceput legendarul model VW Beetle, transmite Reuters.

Conform planurilor anuntate joi seara, Volkswagen se va imparti in sase noi domenii de activitate, plus un portofoliu pentru China, in cadrul eforturilor de descentralizare a responsabilitatilor si de imbunatatire a eficientei.

Divizia de camioane si autobuze va fi transformata intr-o companie publica, un preludiu pentru o posibila listare. Marcile de autoturisme din cadrul grupului vor fi reorganizate in trei divizii: Volume, Premium si Super Premium.

Analistii au salutat numirea in functia de CEO a lui Herbert Diess, un fost director de la BMW care de la numirea sa in fruntea marcii VW in anul 2015 a reusit sa dubleze profitabilitatea acestei marci.

"Diess este un om de actiune si cea mai plauzibila alegere pentru a conduce Volkswagen in noua faza de transformare", a declarat Frank Schwope, analist la Nord LB, care recomanda investitorilor sa cumpere actiuni Volkswagen.

Pe langa numirea lui Herbert Diess in postul de CEO, Consiliul de supervizare de la Volkswagen a mai decis inlocuirea directorului de resurse umane Karlheinz Blessing cu actualul purtator de cuvant al comitetului de intreprindere Gunnar Kilian, o decizie interpretata de analisti ca o concesie facuta sindicatelor, cu care Herbert Diess a avut numeroase conflicte in trecut.

Matthias Mueller pleaca de la conducerea celui mai mare constructor auto mondial dupa doar trei ani. In luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut ca a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante, scandal care a provocat demiterea directorului gener... citeste mai departe despre "Volkswagen numeste un nou director general care sa se ocupe de restructurarea companiei" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Veste bună pentru șoferii de mașini electrice! Google Maps anunță noi funcții
Veste bună pentru șoferii de mașini electrice! Google Maps anunță noi funcții
Google Maps a anunțat introducerea unor noi funcții, dedicate în special utilizatorilor de mașini electrice. Îmbunătățirile vizează facilitarea accesului la informații despre stațiile...
3 exemple de investiții pentru investitorii cu profil redus de risc
3 exemple de investiții pentru investitorii cu profil redus de risc
Dacă ai reușit să economisești o anumită sumă de bani și cauți soluții de a o multiplica, ai ajuns unde trebuie. Totuși, înainte de a lua o decizie, este important să stabilești ce...
#Volkswagen director general, #numire director general volkswagen, #restructurare Volkswagen , #Stiri Auto