Volkswagen prefera sa-si construiasca masinile in Turcia decat sa deschida o fabrica in Romania

Marti, 11 Decembrie 2018, ora 12:59
4885 citiri
Volkswagen prefera sa-si construiasca masinile in Turcia decat sa deschida o fabrica in Romania
Foto: CC0 Creative Commons

Grupul auto Volkswagen AG se pregateste sa realizeze o investitie majora in Turcia, ca parte a planului de extindere in Europa de Est, printre posibilele locuri anuntate anterior numarandu-se Romania, Bulgaria si Turcia, informeaza publicatia Daily Sabah.

Pe 18 noiembrie, seful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara ca producatorul auto cauta un loc pentru o noua fabrica multibrand in Europa de Est, a carei productie ar urma sa inceapa dupa 2022.

La noua unitate din Europa de Est, care ar urma sa aiba 5.000 de angajati, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq si Seat Ateca, care in prezent sunt fabricate la Kvasiny (Cehia).

Si publicatia germana AutomobilWoche anunta ca experienta Turciei in domeniul productiei auto a jucat un rol in decizia Volkswagen.

Decizia Volkswagen vine in urma normalizarii relatiilor dintre Turcia si Germania, se arata in articolul aparut in Daily Sabah.

Necesitatea unei astfel de unitati a crescut dupa ce Volkswagen AG a confirmat ca va transfera productia modelului Passat din Germania la fabrica Skoda din Kvasiny (Cehia), in conditiile in care cel mai mare producator auto global isi accelereaza investitiile in masini cu emisii zero. Uzinele Volkswagen din Emden si Hanovra (Germania) ar urma sa fie transformate pentru productia de vehicule electrice pana in 2022.

Recent, Volkswagen a anuntat ca ar putea coopera cu grupul american Ford. Conform informatiilor din presa, Ford ar putea muta productia unor vehicule comerciale in Turcia, iar cele doua companii si-ar putea pune reciproc la dispozitie fabricile pentru a produce masini electrice si autonome, in vederea reducerii costurilor.

Ca parte a acestui parteneriat, vehiculele comerciale Crafter si Transporter de la Volkswagen ar putea fi produse la uzina Ford din Turcia, unde grupul american fabrica in prezent modelele Transit si Custom.

Seful Ford Otosan, Haydar Yenigun, a afirmat ca cei doi producatori auto negociaza dezvoltarea si fabricarea in comun a vehiculelor. Acordul nu a fost inca finalizat, a precizat Haydar Yenigun.

Surse din indutria auto au declarat ca modelele Transporter si Crafter de la VE, echivalentele vehiculelor Custom si Transit de la Ford, ar putea fi produse la unitatea din Turcia a Ford. VW ar putea fabrica anual pana la 180.000 de vehicule comerciale in Turcia.

Ford Turcia este cea mai mare baza de productie europeana pentru vehiculele comerciale. Aici s-au produs anul trecut 440.000 de masini si 75.000 de motoare.

Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Compania Infinix Mobility, cunoscută pentru tehnologiile inovative și telefoanele de buget, mid-range și high-end, își extinde acum operațiunile pe piața din România. Fondată în 2013,...
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu....
#fabrica Volkswagen, #noua fabrica Volkswagen, #Volkswagen Turcia , #Piata auto