Importanta "Money Management" in devenirea unui trader de succes

Luni, 12 Decembrie 2011, ora 14:11
5179 citiri
Importanta "Money Management" in devenirea unui trader de succes

1. Risk Management

Managementul banilor este cel mai important lucru in activitatea investitionala. Deoarece nici un lucru nu este sigur, acest aspect se respecta cu atat mai mult pe piata Forex, unde deciziile de intrare in tranzactii trebuie sa tina cont de probabilitatile atribuite unei tranzactii in acel moment. Nu se pot face preziceri certe ale pretului atat timp cat in piata sunt numerosi factori care actioneaza asupra lui, cel mai determinant si greu de controlat fiind psihologia umana.

Sunt numeroase metode care stau la baza maganementului riscului, printre care metode statistice, de analiza tehnica, de limitare a pierderilor etc.

Fiind o problema de probabilitate statistica, administrarea eficienta a contului in ideea unor pierderi mici in cazul in care strategia nu functioneaza, face diferenta intre castig si pierdere. Utilizarea eficienta a unui sistem de money management va usura maximizarea profiturilor pe termen lung in acelasi timp si limitarea pierderilor, independent de gradul de eficienta al tranzactiilor.

Elementele unui sistem de money management pentru tranzactiile FOREX

1.Marimea portofoliului.

2.Controlul asupra pierderii - utilizarea ordinului Stop Loss.

3.Protejarea castigurilor - utilizarea ordinului Take Profit.

4.Rata risc - beneficii.

5.Folosirea profiturilor obtinute.

1. Marimea portofoliului

-Fiecare investitor trebuie sa stabileasca de la inceput valoarea contului pe care este dispus sa o foloseasca pentru tranzactionare.

-Aceasta suma reprezinta banii imobilizati ca marja - pe care investitorul este dispus sa o aloce pentru fiecare din tranzactiile sale.

-Ponderea pe care un investitor o aloca pentru o tranzactie nu ar trebui sa fie mai mare de 20% din valoarea contului.

-Aceasta valoare se alege in functie de fiecare investitor in parte, raportata la aversiunea acestuia fata de risc.

2. Controlul asupra pierderii - utilizarea ordinului Stop Loss.

-Singurul lucru pe care un investitor il poate controla este nivelul maxim pentru care este dispus sa isi asume pierderi cat si nivelul la care doreste sa-si marcheze profitul.

-Un procent acceptabil pe care un investitor ar trebui sa-l ia in considerare pentru limitarea pierderilor este de 5% din valoarea contului. Acest procent se poate modifica in functie de tipologia fiecarui client.

-Controlul pierderilor se realizeaza prin ordine Stop Loss sau optiunea Trailing Stop

Aplicatie

Consideram un investitor ce are un cont de tranzactionare de 10.000 EUR. Doreste sa tranzactioneze perechea EUR/USD, al carui pret de cumparare este 1.2600 EUR/USD. Expunerea maxima pentru aceasta tranzactie este de 20% din capitalul initial. Riscul pe care este dispus sa si-l asume este de 5% din valoarea contului initial.

Metoda de gestionare a riscului:

-Marja blocata: 20%*10.000 EUR = 2.000 EUR

-Marja pentru 1 lot de tranzationare EUR/USD = 1.000 EUR => Investitorul poate tranzactiona 2 loturi

-Expunerea maxima: 5%*10.000 EUR = 500 EUR - pierderea maxima acceptata

-Valoarea unui pip (pas de tranzactionare) este de 10$ ≈ 7,93 EUR

-Numarul de pips dispus sa ii piarda este 500/7,93 = 63.05 ≈ 63 pips.

Metode de luare in calcul in stabilirea nivelului de Stop Loss:

-Stabilirea unui procent fix ca in exemplul anterior

-Pe baza graficului: Deasupra nivelului de rezistenta sau sub nivelul de suport

-Utilizand valoarea nivelului pivot ca referinta

-Utilizand variatia medie zilnica ca referinta

-Utilizand analiza statistica (folosirea aceluiasi procent pt stop loss cat si pentru take profit, Ex: 3% pentru stop loss si 10% pentru take profit)

Imbinarea mai multor elemente (analiza tehnica, procent fix, variatia medie zilnica etc.)

3. Protejarea castigurilor - utilizarea ordinului Take Profit.

-Cand un investitor obtine profit din ce in ce mai mare , conservarea profiturilor prin modificarea nivelului de Stop Loss constituie o garantie importanta. Pentru acest lucru se poate folosi un ordin de tip Trailing Stop care urmareste pretul si fixeaza un nivel de Stop Loss care sa maximizeze profitul.

-Pentru protejarea castigurilor: In folosirea ordinului Take Profit pentru marcarea profitului trebuie luate in considerare principalele nivele de rezistenta ale pretului cat si variatia medie zilnica pentru a putea analiza perioada de timp in care acest nivel va fi atins.

-Moficarea nivelului de Stop Loss se realizeaza pe baza analizei tehnice si anume a liniilor de suport si rezistenta.

4. Rata risc - beneficii

De fiecare data cand vine vorba de Money Management, trebuie discutata si notiunea de raport risc-randament (RRR). Per ansamblu, raportul risc-randament reprezinta nivelul de profit potential raportat la nivelul de pierdere potentiala. De exemplu, daca nivelul de "stop loss" este plasat la 75 de pips (puncte) sub nivelul intrarii in tranzactie pentru o tranzactie de cumparare, pentru un raport risc-randament de 1:2, nivelul de profit ar trebui sa fie plasat la 150 de pips peste nivelul intrarii in tranzactie, adica dublu fata de nivelul de stop.

Pentru a stabili un raport risc-randament, trebuie sa existe o tinta de profit astfel incat raportul risc-randament sa fie stabilit. Pentru ca raportul sa existe, trebuie sa existe atat un nivel de limitare a pierderilor, cat si un nivel de marcare a profitului.

Utilizand in tranzactii un raport risc-randament de 1:2, unui trader trebuie sa-i reuseasca 40% din tranzactii pentru a fi profitabil. Acest lucru functioneaza deoarece va castiga de doua ori mai mult in tranzactiile castigatoare decat va pierde in tranzactiile pierzatoare.

Odata cu cresterea raportului randament/risc, adica tintirea unor randamente mai ridicate cu riscuri mai scazute putem deveni profitabili per ansamblu, chiar daca numarul tranzactiilor pierzatoare va fi mai mare decat cele castigatoare.

In aplicatia de mai jos este exemplificata o astfel de abordare.

Aplicatie

Consideram o pierdere minima admisa de 300 EUR si un castig de 3 ori mai mare de 900 EUR. Efectuand 10 tranzactii din care consideram un procent de 30% castigatoare si 70% pierzatoare, avem urmatoarele calcule:

Pierdere (70%*10*300 EUR) = -2.100 EUR

Profit (30%*10*900 EUR) =+2.700 EUR

Rezultat net = 600 EUR

Concluzie

Tinand cont de raportul de 1:3 risc/beneficii, un investitor poate obtine profit chiar daca doar 30% din tranzactiile sale sunt profitabile. Putem observa astfel o corelatie inversa intre raportul randament/risc si numarul tranzactiilor profitabile/numarul tranzactiilor neprofitabile.

De exemplu, sa presupunem ca un trader va face 10 tranzactii, fiecare dintre ele avand un nivel de stop loss la 50 de pips si de take profit la 100 de pips. Daca el iese in pierdere in 6 din ele, va insemna o pierdere de 300 de pips (6 x 50 = 300 de pips). In cele 4 tranzactii ramase in care va iesi in castig, va castiga 400 de pips (4 x 100 = 400 de pips). Rezultatul este un castig net de 100 de pips.

Un alt motiv pentru stabilirea unui raport risc-randament are legatura cu stapanirea emotiilor.

Fara a avea stabilita o limita de profit, in cazul in care tranzactia depaseste nivelul raportului de 1:2, s-ar putea sa intervina un pic (sau mai multa) lacomie, iar traderul s-ar putea sa se decida sa lase tranzactia sa continue. Este adevarat ca asta s-ar putea intr-adevar sa fie in favoarea traderului. Cu toate acestea, neavand stabilita in prealabil o strategie de iesire din tranzactie, traderul poate sa diminueze nivelul de take profit stabilit initial, ca atare intrand in potentialul profit sau eliminandu-l de tot.

Doua lucruri pe care foarte multi din traderii Forex profitabili le respecta in relatia risc-randament.

1. Atunci cand, sau daca tranzactia ajunge la jumatatea distantei catre tinta de profit (nivelul take profit) care s-a stabilit initial, se muta nivelul de limitare a pierderii (stop loss) la pragul rentabilitatii (nivelul de intrare in tranzactie), eliminand astfel riscul tranzactiei. In cazul in care perechea se intoarce si va atinge nivelul de stop loss, tranzactia va fi inchisa la pragul rentabilitatii, adica momentul initierii tranzactiei. Tranzactia nu va inregistra niciun castig, insa nu va inregistra nici pierdere.

2. In general traderii deschid mai multe tranzactii pentru a creste numarul optiunilor. Ei pot sa procedeze asa cum am sugerat mai sus si sa mute nivelul de stop loss la pragul rentabilitatii, la jumatatea intervalului pana la tinta de profit, sau, in plus, pot inchide jumatate din pozitiile pe care le tranzactionez in acel moment pentru a marca profitul. Pentru pozitiile ramase deschise am plasat deja stop loss la pragul de rentabilitate. Apoi voi urmari nivelul de stop manual (trailing stop) la o distanta respectabila in cazul in care tranzactia isi continua evolutia in directia dorita. Atata timp cat tranzactia merge in directia dorita, pot continua sa folosesc trailing stop si sa acumulez un profit suplimentar.

5. Folosirea profiturilor obtinute.

Profiturile obtinute pot fi folosite in diverse scopuri ca:

1.Reinvestire - pentru obtinerea de profituri viitoare mai mari

2.Retragere - in scopuri persoanle

3.Retragere si investire in alte oportunitati pentru diversificarea portofoliului de investitie.

4.Reinvestirea in alte instrumente oferite de Broker.

Decizia de utilizare a profitului tine de fiecare investitor in parte. Desigur motivatia este de a obtine profit si de a te folosi de el in diverse scopuri, insa dorinta de obtinere a unor profituri viitoare mult mai mari duce la o reinvestire a acestora.

Divesificarea

-Unul dintre principalele aspecte de Money Management este diversificarea portofoliului. Prin acest lucru se micsoreaza considerabil sau se elimina riscul de piata, ramanand doar riscul individual.

-Investitorul trebuie sa analizeze corelatiile intre instrumente, respectiv pietele existente.

-De obicei se cauta piete sau instrumente care sa nu fie strans corelate, astfel diversificarea sa duca la diminuarea riscului si nu la cresterea lui.

2.Avantajele si dezavantajele tranzactionarii pe piata Forex

Tranzactionarea pe piata forex a devenit o alternativa de investitie tot mai populara, in ultimii doi ani, dar recomandata persoanelor cu experienta in pietele financiare. Lichiditatea importanta, accesul facil si relativ ieftin sau efectul de levier pot fi foarte atragatoare, insa orice trader trebuie sa fie constient de cele mai importante avantaje si dezavantaje.

Avantaje:

1. Lichiditatea foarte ridicata - cea mai mare piata din lume (schimburi de peste 3 trilioane de USD/zi)

2. Orar extins de tranzactionare - 24 de ore pe zi de Luni pana Vineri. Exista patru sesiuni importante: Sydney, Tokyo, Londra si New York.

3. Numar mare de instrumente care pot fi tranzactionate - in medie, brokerii ofera acces la zeci de perechi valutare pe platformele de tranzactionare.

4. Tranzactionare prin intermediul platformelor online - vezi piata in timp real, efectuezi tranzactii live, executie rapida a ordinelor de tranzactionare (cateva secunde), backoffice automat al contului de tranzactionare.

5. Se poate castiga atat din cresterea, cat si din scaderea preturilor monedelor, LONG si SHORT.

6. Costuri reduse de tranzactionare - nu exista comisioane aferente unei tranzactii, brokerul este compensat din spread, prin diferenta intre bid si ask.

7. Posibilitatea de a testa conditiile din piata reala prin intermediul unui cont demo gratuit.

8. Posibilitatea de a efectua o administrare a riscurilor prin folosirea diverselor tipuri de ordine: Stop loss, Take profit, etc.

9. Usurinta in a accesa informatii despre cele mai importante monede tranzactionare.

10. Suma mica pentru deschiderea unui cont live de tranzactionare - La cei mai multi brokeri porneste de la 50 EUR sau 50 $.

11. Volatilitate ridicata a pietei.

12. Posibilitatea de a tranzactiona in marja (de a utiliza efectul de levier), cel mai utilizat 1:100, insa Bulbrokers ofera un levier atat de 1:200 cat si un levier de 1:33.

Unele dintre avantajele mentionate mai sus se pot transforma foarte usor in dezavantaje daca nu sunt administrate in avantajul traderului.

Dezavantaje:

1. Efectul de levier - amplifica atat pierderile, cat si castigurile. Daca miscarea pietei este defavorabila pozitiei luate de trader, atunci efectul de levier actioneaza in mod negativ asupra contului clientului.

2. Volatilitatea - utila daca traderul este pe miscarea pietei defavorabila daca traderul are pozitie contra pietei.

3. Multitudinea de factori care afecteaza pretul unei perechi valutare. Este nevoie sa urmaresti atat factorii care afecteaza prima moneda a perechii valutare, cat si cei care afecteaza cea de a doua moneda.

4. Faptul ca se poate deschide un cont cu o suma foarte mica poate fi un lucru bun (ofera posibilitatea testarii emotiilor traderului pe un cont live), insa din punct de vedere al managementului riscului o suma mica implicata in tranzactii nu poate ajuta in perfectionarea strategiei de risc management.

Sergiu Paramanov

Branch Manager

Bulbrokers EAD

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#trader de succes, #money management, #tranzactii forex, #tranzactii investitori , #Forex