Comisia Europeana intareste securitatea platilor online. Tranzactiile ar putea fi confirmate in curand cu amprenta

Luni, 27 Noiembrie 2017, ora 14:53
4322 citiri
Comisia Europeana intareste securitatea platilor online. Tranzactiile ar putea fi confirmate in curand cu amprenta
Foto: CC0 Creative Commons

Comisia Europeana (CE) a adoptat luni norme care vor face ca platile electronice in magazine si online sa fie mai sigure. Acest lucru le va permite consumatorilor sa aiba acces la solutii mai convenabile, mai eficiente din punctul de vedere al costurilor si mai inovatoare, oferite de prestatorii de servicii de plata, se arata intr-un comunicat al forului comunitar.

Normele pun in aplicare a doua directiva a UE privind serviciile de plata (DSP2) revizuita recent, care vizeaza modernizarea serviciilor de plata din Europa astfel incat sa tina pasul cu aceasta piata care evolueaza rapid si sa permita dezvoltarea pietei europene a comertului electronic.

Aceste norme le permit consumatorilor sa utilizeze servicii inovatoare oferite de furnizori terti, cunoscuti si sub numele de societati din domeniul tehnologiei financiare (FinTech), garantand in acelasi timp o securitate riguroasa a datelor pentru consumatorii si intreprinderile din UE. Acestea includ solutii de plata si instrumente de gestionare a finantelor personale prin agregarea informatiilor din diferite conturi.

"Noile norme vor orienta actorii de pe piata, vechi si noi, pentru a oferi servicii mai bune consumatorilor, asigurand, in acelasi timp, securitatea acestora", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepresedintele Comisiei Europene responsabil cu stabilitatea financiara, serviciile financiare si uniunea pietelor de capital.

Un obiectiv-cheie al DSP 2 este sporirea nivelului de securitate si a fiabilitatii platilor electronice. In special, DSP2 impune prestatorilor de servicii de plata sa elaboreze un sistem de autentificare stricta a clientilor.

Prin urmare, normele adoptate luni contin prevederi stricte, integrate, menite sa reduca in mod semnificativ nivelurile fraudei si sa protejeze confidentialitatea datelor financiare ale utilizatorilor, aspecte care sunt relevante mai ales in cazul platilor online.

Acestea necesita combinarea a cel putin doua elemente independente, care ar putea fi un element fizic - un card sau un telefon mobil, la care se adauga, inainte de efectuarea unei plati, o parola sau o caracteristica biometrica, cum ar fi amprentele.

De asemenea, DSP2 stabileste un cadru pentru noi servicii legate de conturile de plati ale consumatorilor, cum ar fi asa-numitele servicii de initiere a platilor si servicii de informare cu privire la conturi.

Aceste servicii inovatoare sunt deja oferite in multe tari ale UE, insa datorita DSP2 vor fi disponibile pentru consumatorii de pe intreg teritoriul UE, cu conditia indeplinirii unor cerinte stricte de securitate.

Normele precizeaza cerintele privind standardele comune si sigure de comunicare intre banci si societatile din domeniul tehnologiei financiare.

Dupa adoptarea standardelor tehnice de reglementare de catre Comisie, Parlamentul European si Consiliul au trei luni la dispozitie pentru a le examina. Dupa perioada de examinare, noile norme vor fi publicate in Jurnalul Oficial al UE. Bancile si alti prestatori de servicii de plata vor avea la dispozitie 18 luni pentru a institui masurile de securitate si instrumentele de comunicare.

Standardele tehnice de reglementare adoptate luni au fost elaborate de Autoritatea Bancara Europeana in stransa cooperare cu Banca Centrala Europeana. Acestea stabilesc cum trebuie aplicata autentificarea stricta a clientilor.

Simpla introducere a unei parole sau a datelor de pe cardul de credit nu vor mai fi suficiente, in majoritatea situatiilor, pentru a efectua o plata. In anumite cazuri va fi necesar un cod care sa fie valabil doar pentru o anumita tranzactie, alaturi de celelalte doua elemente independente. Scopul este acela de a reduce in mod semnificativ nivelurile actuale de frauda pentru toate metodele de plata, in special pentru platile online, si de a proteja confidentialitatea datelor financiare ale utilizatorilor.

Cu toate acestea, in normele respective se recunoaste, de asemenea, faptul ca niveluri acceptabile de securitate in materie de plati pot fi obtinute, in unele cazuri, si prin alte modalitati decat prin utilizarea celor doua elemente independente prevazute pentru autentificarea stricta a clientilor.

De exemplu, prestatorii de servicii de plata pot beneficia de o derogare daca au elaborat metode de evaluare a riscurilor legate de tranzactii si pot identifica tranzactiile frauduloase.

De asemenea, exista derogari pentru platile contactless si tranzactiile cu sume mici si pentru anumite tipuri de plati, cum ar fi biletele de transport urban sau taxele de parcare. Datorita acestor derogari, prestatorii de servicii de plata pot sa ofere in continuare solutii de plata convenabile fara a le pune in pericol securitatea.

Totodata, in normele respective se specifica obligatiile care le revin bancilor si prestatorilor de solutii de plata inovatoare si de instrumente de informare cu privire la conturi.

Consumatorii care doresc sa foloseasca astfel de noi servicii nu pot fi impiedicati de banca lor sa o faca. Orice banca ce ofera acces online la conturi trebuie sa coopereze si cu societatile din domeniul tehnologiei financiare sau cu alte banci care ofera astfel de noi servicii. In acest scop, bancile trebuie sa stabileasca canale sigure de comunicare pentru transmiterea datelor si initierea platilor.

Consumatorii vor beneficia de o gama mai larga de optiuni si de concurenta sporita de pe aceasta piata atunci cand platesc pentru bunuri si servicii achizitionate online.

De asemenea, acestia vor putea sa isi gestioneze finantele personale intr-un mod mai eficient prin aplicatii care asigura agregarea informatiilor din conturile lor deschise la banci diferite.

#plati electronice , #Plata cu cardul