Cat conteaza intrerupatoarele in amenajarea unei case?

Marti, 04 Decembrie 2018, ora 12:44
1109 citiri

Deseori uitam de ele, insa intrerupatoarele sunt poate cele mai utilizate instrumente dintr- o casa. Cel mai des le folosim pentru aprinderea si stingerea luminii, insa au roluri si in pornirea sau oprirea diverselor echipamente electronice si electrocasnice care se gasesc in mod obisnuit in locuinte.

In trecut ele erau instalate dupa anumite standarde, insa de-a lungul timpului aceste standarde s-au modificat. Spre exemplu, daca in blocurile vechi, intrerupatoarele erau instalate la cel putin 1,5 metri deasupra solului, astazi, ele pot fi gasite si mai jos, pentru a facilita accesul copiilor sau a persoanelor mai mici de statura.

In general, mai ales in locuintele vechi, intrerupatorul permite conectarea sau deconectarea unei plafoniere, ca de exemplu clasicele lustre. In ziua de azi insa, din ce in ce mai multi oameni prefera luminile de tip lampadar, suspendate sau amplasate undeva in lateral.

Iar acestea pot fi conectate de asemenea la un intrerupator clasic, montat la indemana. In cazul spatiilor largi sau lungi - de tip vagon - este mult mai confortabila instalarea a doua intrerupatoare, cate unul in fiecare capat al camerei, pentru asigurarea unui acces mai usor indiferent din care capat al camerei se doreste aprinderea luminii.

Solutii moderne de prize si intrerupatoare

Societatea s-a schimbat foarte mult in ultima vreme, iar odata cu ea locurile de munca si nevoile noastre atat cand suntem acasa cat si cand suntem plecati, inclusiv pentru perioade mai mari.

Intrerupatoare decorative, digitale cu orar

Pentru cei care lipsesc perioade lungi de acasa, s-au gasit solutii interesante in ceea ce priveste securitatea locuintei. Daca in trecut, un raufacator ar putea sa studieze si sa afle perioadele de timp in care omul este plecat de acasa pentru mai mult timp in functie de aprinderea sau stingerea luminii, astazi, un intrerupator digital cu orar ar putea preveni o potentiala spargere.

Intrerupatoarele digitale cu orar pot fi programate sa aprinda si sa stinga lumina, ca si cand proprietarul ar fi acasa, facandu-i pe eventualii raufacatori sa se razgandeasca.

Prize cu protectie

Prizele cu protectie au fata de cele normale un obturator sau blocator care nu permite introducerea accidentala in prize a unor alte obiecte. Stim cu totii cat de periculos este ca un copil sa introduca din joaca un obiect in priza. Prizele cu protectie sunt construite exact pentru prevenirea acestui gen de situatii.

Modificarea sistemului electric

Un apartament vechi are de cele mai multe ori o retea sau sistem electric vechi. Problema este ca aceste sisteme vechi nu au fost construite sa sustina atat de multi consumatori electrici cati se gasesc astazi intr-o locuinta obisnuita.

Avand in vedere ca pe vremuri nu existau computere, televizoare LED, sisteme audio, masini de spalat si multe alte echipamente electrocasnice, sistemele electrice erau prevazute sa faca fata la un consum mult mai mic.

De aceea, in special daca sigurantele sar destul de des, este recomandata contactarea unui electrician si schimbarea intregului sistem electric cu unul modern, care sa aiba cabluri de putere mai mare.

#intrerupatoare , #Amenajari interioare