Ce ar trebui sa urmaresti cand iti schimbi locul de munca

Joi, 12 Septembrie 2019, ora 09:01
2035 citiri
Ce ar trebui sa urmaresti cand iti schimbi locul de munca
foto: Antonio Guillem/ Shutterstock

Schimbarea locului de munca este o decizie importanta, si, pentru a fi sigur ca faci pasul potrivit pentru cariera ta, este esential sa acorzi o atentie deosebita tuturor factorilor care survin in asemenea cazuri.

Salariul pe care il vei obtine la viitorul loc de munca te poate motiva sa faci o astfel de schimbare profesionala, insa nu doar beneficiile financiare conteaza in luarea unei decizii.

In primul rand, este esential sa iti cunosti noul angajator. Daca interviul a mers bine si crezi ca ai sanse sa fii contactat pentru a incepe o colaborare, inainte de a accepta oferta cauta informatii despre compania unde ar urma sa lucrezi. Afla care este istoricul financiar al acesteia si daca au existat probleme in ceea ce priveste salarizarea angajatilor. Pe langa informatiile de baza despre angajator si compania in sine, iata ce alte detalii ar trebui sa stii in momentul in care decizi sa iti schimbi locul de munca.

Ce beneficii au angajatii

Compania ofera asigurare de sanatate, tichete de vacanta sau pentru cultura, cardul cu tichete de masa? Cum sunt recompensati angajatii care fac performanta? Care este pachetul salarial pe care il vei obtine odata ce vei semna contractul de angajare? Iata cateva intrebari la care ar fi bine sa afli raspunsurile inainte de a-ti schimba jobul.

In plus, pachetul de beneficii pe care o companie il ofera salariatilor poate fi un reper in a indentifica situatia financiara a acesteia. De regula, firmele care se confrunta cu probleme economice nu ofera angajatilor recompense de performanta ori alte beneficii extrasalariale.

Care sunt sansele de promovare

Sa iti schimbi locul de munca in fiecare an din cauza ca nu esti apreciat la adevarata ta valoare nu este o activitate prea placuta. De aceea, atunci cand accepti un nou job este important sa iti evaluezi sansele de promovare in interiorul companiei. Este angajatorul dispus sa recunoasca meritele salariatilor si sa le ofere posibilitatea de a evolua? Activitatile in care vei fi implicat te vor ajuta sa dobandesti noi abilitati? Incearca sa vorbesti cu angajatii companiei din care ar urma sa faci parte pentru a afla care este atmosfera la locul de munca si cum sunt tratati salariatii.

Cum este mediul de lucru

Exista diferente mari intre a lucra intr-o corporatie si o agentie sau o organizatie nonguvernamentala si un startup. Mediul de lucru nu este acelasi peste tot. De aceea, inainte de a accepta un nou job, este esential sa analizezi foarte bine oferta si sa te gandesti daca te vei putea adapta sau nu conditiilor oferite si daca vei reusi sa faci fata provocarilor.

Un alt aspect de care sa tii cont este legat de ceilalti angajati. Pentru ca vei petrece cel putin opt ore alaturi de ei, ar fi bine sa iti faci o idee despre cum se prezinta viitori tai colegi. Sunt sociabili? Sunt prietenosi? Le place sa lucreze in echipa? Sunt deschisi catre nou? Au abilitatile necesare pentru a face fata provocarilor? Atmosfera de la locul de munca este unul dintre cei mai importanti factori care stau la baza satisfactiilor profesionale. Drept urmare, nu accepta un job unde consideri ca nu te vei intelege bine cu ceilalti angajati.

Dupa ce ai aflat raspunsurile la toate intrebarile care tin de situatia financiara a companiei si de modul in care se pot dezvolta profesional angajatii, acorda-ti timp pentru a reflecta asupra schimbarii pe care vrei sa o faci si urmeaza-ti instinctul in a lua decizia finala.

Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Oameni din întreaga Uniune Europeană se confruntă cu o criză a locuirii fără precedent, agravată de inflație, sărăcie energetică și risc de excluziune socială. Un raport de la vârful...
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Apple se pregătește să lanseze o nouă generație de iPad Air, care, pentru prima dată, va include două dimensiuni diferite, urmând exemplul liniei iPad Pro. Potrivit ultimelor rapoarte,...
#beneficii angajati, #card tichete masa , #Stiri Companii