Galati: Proiect de peste 80 milioane euro pe Dunare

Vineri, 14 Februarie 2020, ora 10:48
6929 citiri
Galati: Proiect de peste 80 milioane euro pe Dunare
Foto: Pixabay.com / CC0 Creative Commons

Municipiul Galati va deveni cel mai mare port romanesc la Dunare, care va opera containere din si catre Asia, fostul spatiu sovietic si Uniunea Europeana, prin implementarea unui proiect de peste 80 milioane euro prin care se va construi o platforma multimodala, se arata intr-o informare transmisa de Administratia Porturilor Dunarii Maritime (APDM) Galati.

Potrivit sursei citate, proiectul "Platforma Multimodala Galati - inlaturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente si asigurarea conexiunilor lipsa pentru reteaua centrala Rhin - Dunare - Alpi" va debuta la sfarsitul lunii februarie si se va incheia in 2023, avand ca beneficiari principali APDM Galati si doi operatori portuari privati, respectiv Port Bazinul Nou si SC Metaltrade International.

Proiectul, cu o valoare de peste 80 milioane euro, este structurat pe trei etape, fiecare din acestea beneficiind de finantare europeana dar si contributie privata sau de la bugetul de stat.

Prima etapa a proiectului (cu o valoare totala de peste 25 de milioane de euro, din care 21,77 milioane euro - finantare europeana) prevede realizarea urmatoarelor lucrari: modernizarea cheului existent, lucrari de dragare in bazinul situat in zona Port Bazinul Nou, umplerea partiala a bazinului portuar si nivelarea profilului elevatiei platformei. La finalul lucrarilor, care vor incepe pe 28 februarie si se vor finaliza peste 18 luni, cheul modernizat va avea o lungime totala de 86 metri, vor exista 5 dane, suprafata platformei fiind de 125.264 mp.

Cea de-a doua etapa, in valoare de aproximativ 12 milioane de euro (din care 10,1 milioane de euro vor fi asigurate prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, proiect aflat in prezent in evaluare), presupune realizarea lucrarilor de racordare a portului la reteaua de transport feroviar si rutier.

Cea de-a treia etapa, in valoare de aproximativ 43 milioane euro, reprezinta doar investitia beneficiarului privat, Metaltrade International & Port Bazinul nou si consta in realizarea unei platforme multimodale si a zonei de acces la platforma.

Toate cele trei etape ale proiectului sunt estimate a se finaliza in august 2023. Din acel moment, prin portul Galati vor putea fi operate, anual, 150.000 de containere cu marfa, transformand obiectivul in unul unic la nivel national si dezvoltand economia locala prin crearea de 20.000 de noi locuri de munca.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Google a lansat recent o caracteristică revoluționară numită Audio Magic Eraser, disponibilă exclusiv pe noile modele de smartphone-uri Pixel 8 și Pixel 8 Pro. Funcția este proiectată să...
”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
#port Galati, #proiect Dunare Galati , #Companii Romania