Gara Bucuresti Baneasa va fi redeschisa de la jumatatea lunii decembrie

Miercuri, 30 Octombrie 2019, ora 15:00
3017 citiri
Gara Bucuresti Baneasa va fi redeschisa de la jumatatea lunii decembrie
Foto: Pixabay

Gara Bucuresti Baneasa va fi redeschisa operarii comerciale permanente ca urmare a introducerii de noi servicii de transport de calatori in zona Bucurestiului, a anuntat miercuri directorul de comunicare al operatorului feroviar national, Adrian Vlaicu.

"Noi cei de la CFR Calatori vom introduce un nou serviciu de transport periurban in zona Bucuresti. Vom introduce trenuri Bucuresti - Fundulea si in acest sens vom redeschide Gara Baneasa pentru traficul comercial de calatori din decembrie, odata cu noul plan de Mers al Trenurilor", a spus Adrian Vlaicu.

CFR Calatori informeaza ca, incepand cu data de 15 decembrie 2019, va intra in vigoare noul Mers al Trenurilor 2019-2020, care va fi valabil pana la data de 12 decembrie 2020.

Astfel, va fi introdus pentru prima data serviciul de transport suburban pentru municipiul Bucuresti, pe rutele: Bucuresti Nord - Bucuresti Baneasea - Fundulea si Bucuresti Nord - Chitila - Buftea. Ca urmare a lansarii acestui serviciu, Gara Bucuresti Baneasa va fi redeschisa operarii comerciale permanente, pentru trenurile care circula pe Magistrala 800, cu exceptia celor fara oprire pe intreaga distanta.

De asemenea, vor intra in circulatie cele 54 de vagoane modernizate in anul 2019, ceea ce va permite cresterea capacitatii de preluare a publicului calator, cu peste 3300 de locuri.

Garniturile trenurilor Interregio de pe ruta Timisoara - Iasi si retur vor fi formate din vagoane modernizare in cursul anului 2019, seria 2068, ca urmare a solicitarilor calatorilor si a mass-mediei.

In ceea ce priveste traficul international, va fi introdus in circulatie un tren nou (143/686 si 687/144), realizat de CFR Calatori in colaborare cu MAV Start Ungaria si OBB Austria pe ruta Satu Mare - Budapesta - Viena si retur. Totodata, in sezonul estival 2020, trenul IR 461/460 va avea in compunere, un vagon direct pe ruta Bucuresti Nord- Istanbul si retur.

Potrivit companiei, pasagerii vor putea calatori in afara tarii zilnic, cu trenuri directe din Bucuresti Nord catre Viena, de la 39 euro pe sens, si Budapesta, de la 29 euro pe sens, Chisinau, de la 19 euro pe sens, iar in sezonul estival catre Sofia, de la 30 euro pe sens, Istanbul, de la 54 euro pe sens, si Salonic, de la 56 euro pe sens. Din Viena exista posibilitati de calatorie catre orice destinatie europeana.

De asemenea, oferta de transport international include trenuri zilnice directe catre Viena din Cluj Napoca, de la 29 euro pe sens, si catre Budapesta si din Timisoara, de la 15 euro pe sens, Cluj Napoca, de la 15 euro pe sens, si Brasov, de la 19 euro pe sens. Foarte avantajoase sunt si ofertele pentru calatoriile catre Austria, Germania, Polonia, Slovacia si Cehia, dar si oferta Interrail Pass, care reprezinta un abonament valabil in toata Europa sau intr-o anumita tara din Europa.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Microsoft renunță la aplicația Teams în suita Office. Care este motivul
Microsoft renunță la aplicația Teams în suita Office. Care este motivul
Microsoft a anunțat recent că va separa aplicația Teams de suita Microsoft 365, decizie luată pentru a evita complicatiile legale și pentru a oferi claritate clienților, conform...
Pierderile financiare uriașe pe care le suportă România pentru că nu face parte din Schengen terestru. „Trebuia să aderăm la 10 ani după intrarea în UE”
Pierderile financiare uriașe pe care le suportă România pentru că nu face parte din Schengen terestru. „Trebuia să aderăm la 10 ani după intrarea în UE”
După eliminarea controalelor vamale aeriene și maritime cu Spațiul Schengen pentru România, la 31 martie 2024, a revenit în discuție subiectul pierderilor enorme suferite de transportatori,...
#gara Baneasa, #redeschidere gara Baneasa , #Companii transport