Guvernul din Abu Dhabi s-a aratat interesat sa dezvolte aeroporturi in Romania

Miercuri, 27 Noiembrie 2019, ora 09:11
4399 citiri
Guvernul din Abu Dhabi s-a aratat interesat sa dezvolte aeroporturi in Romania
Foto: Pixabay

Operatorul aeroportuar Abu Dhabi Airports a semnat marti un memorandum de intelegere cu firma romaneasca South Development Group SA pentru a analiza oportunitatile referitoare la gestionarea si dezvoltarea de aeroporturi in Romania, aceasta urmand sa fie prima sa incursiune in afara Emiratelor Arabe Unite, informeaza Reuters.

In prezent, Abu Dhabi Airports, o companie detinuta in intregime de Guvernul din Abu Dhabi, opereaza cinci aeroporturi din Emiratele Arabe Unite, inclusiv principalul aeroport international din capitala emiratului Abu Dhabi.

"Analizam oportunitati de parteneriat pentru managementul si dezvoltarea de aeroporturi in Romania", a declarat directorul general de la Abu Dhabi Airports, Bryan Thompson. Acesta a precizat ca memorandumul de intelegere va acoperi aeroportul din Bucuresti si cinci aeroporturi regionale din Romania.

Bryan Thompson a mai spus ca Abu Dhabi Airports, companie infiintata in anul 2006 pentru a accelera dezvoltarea infrastructurii aeroportuare din Emiratele Arabe Unite, analizeaza de asemenea proiecte cu alte patru-cinci tari sau companii din domeniul aeroportuar. "Suntem orientati preponderent spre Africa, Europa de Est si Indonezia. Acolo sunt multe oportunitati", a apreciat directorul general de la Abu Dhabi Airports.

Potrivit datelor furnizate de Asociatia Aeroporturilor din Romania, in primul semestrul din acest an, pe cele 17 aeroporturi din Romania s-au inregistrat 10.729.755 pasageri, cu 8% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Xiaomi trimite un avertisment către utilizatorii de smartphone-uri. Ce trebuie evitat
Xiaomi trimite un avertisment către utilizatorii de smartphone-uri. Ce trebuie evitat
Compania Xiaomi a emis recent un avertisment către utilizatorii săi privind riscurile asociate cu folosirea protecțiilor de ecran cu adeziv lichid UV. În ciuda popularității acestor...
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici. Riscurile grave la care se expun cumpărătorii
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici. Riscurile grave la care se expun cumpărătorii
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, pe 23 aprilie, că urmează să investigheze platformele de comerț online chinezești Temu și Shein, făcând și o...
#aeroport Romania, #Abu Dhabi aeroport Romania , #Stiri Companii