Exporturile de vin frantuzesc au atins noi recorduri in 2018

Vineri, 15 Februarie 2019, ora 10:26
3473 citiri
Exporturile de vin frantuzesc au atins noi recorduri in 2018
Foto: CC0 Creative Commons

Franta a stabilit anul trecut un nou record in materie de exporturi de vin si alcool, cu o cifra de afaceri de 13,2 miliarde euro, in pofida unei scaderi globale a volumelor si a reculului inregistrat de anumite piete sensibile precum China, informeaza AFP.

Pe fondul incertitudinilor cu privire la Brexit, a riscurilor cu privire la posibilitatea introducerii de taxe pentru vinurile importate in SUA si a negocierilor dificile cu privire la certificatele sanitare in China, "anul 2018 a fost un an plin de incertitudini politice pentru exportatori", a explicat Antoine Leccia, presedintele Federatiei exportatorilor francezi de vinuri si bauturi spirtoase (FEVS).

In volum, exporturile franceze de vinuri si bauturi spirtoase au scazut cu 2,7% anul trecut, vinurile non-efervescente inregistrand o scadere de aproape 10%, in principal din cauza unei recolte slabe de struguri in 2017, ca urmare a unor probleme climatice. Insa in termeni de valoare, exporturile franceze au continuat sa creasca cu 2,4% comparativ cu 2017, gratie coniacului.

Federatia exportatorilor francezi de vinuri si bauturi spirtoase (FEVS) a salutat ceea ce a numit "cel de al patrulea an consecutiv" de crestere a cifrei de afaceri globale, care a depasit pentru prima data in istorie pragul de 13 miliarde euro.

Principalele cinci piete raman SUA (3,2 miliarde euro, +4,6%), Marea Britanie (1,3 miliarde euro, -0,6%), China (un miliard de euro, -14,4%), Singapore (901 milioane euro, +8,3%) si Germania (878 milioane euro, +4%).

Vinurile de Bordeaux, lovite din plin de scaderea la jumatate a recoltei in 2017 si de scaderea exporturilor de vinuri de origine controlata, au avut un an "complicat, chiar dificil" dar pana la urma s-au descurcat bine, afirma Philippe Casteja, directorul general al grupului Borie-Manoux care poseda zece podgorii, printre care prestigioasele Saint-Emilion, Pomerol et Saint-Estephe. Potrivit acestuia, scaderile au afectat in special vinurile din segmentul inferior, in timp ce pentru marile vinuri pretul mediu a crescut.

Coniacul a realizat un an foarte bun in 2018 atat in termeni de volum cat si de valoare, sustine presedintele director general de la Courvoisier, Patrice Pinet. Cifra de afaceri a exporturilor s-a ridicat la 3,12 miliarde euro (+1,7%) . Un numar de 90 milioane de sticle (+5%), au fost expediate spre SUA, prima piata mondiala a coniacului.

In pofida acestor rezultate bune, intreaga filiera a vinului din Franta este foarte ingrijorata de modul cum se va derula iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, subliniaza Philippe Casteja.

Al doilea client pentru bauturile alcoolice franceze dupa SUA, Marea Britanie a importat in 2018 vinuri si bauturi spirtoase din Franta in valoare de 1,3 miliarde euro, potrivit Federatiei exportatorilor francezi de vinuri si bauturi spirtoase (FEVS) . Daca in termeni de valoare este vorba de o mica scadere de 0,6% datorata fluctuatiilor livrei sterline, in termeni de volum scaderea inregistrata anul trecut a fost de 7,2% pentru vinuri si de 23,7% pentru vanzarile de coniac si alte alcooluri fine.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#exporturi vin Franta, #record exporturi vin , #Vinuri frantuzesti