Europa avertizeaza Serbia ca gazoductul TurkStream de pe teritoriul sau va afecta competitia in regiune

Vineri, 08 Martie 2019, ora 10:22
3383 citiri
Europa avertizeaza Serbia ca gazoductul TurkStream de pe teritoriul sau va afecta competitia in regiune
Foto: CC0 Creative Commons

Secretariatul Comunitatii Energetice a apreciat joi ca o sectiune a gazoductului TurkStream care ar urma sa transporte gaze naturale rusesti de-a lungul Serbiei spre Europa va afecta competitia in regiune, transmite Reuters.

Autoritatea de reglementare in domeniul energiei din Serbia (AERS) a decis saptamana aceasta sa acorde o scutire de la respectarea cerintelor celui de-al treilea pachet energetic european pentru proiectul care prevede construirea sectiunii din Serbia a gazoductului TurkStream. AERS a decis ca firma mixta Gastrans, la care grupul rus Gazprom detine 51% din actiuni, si care va construi portiunea din Serbia a gazoductului TurkStream din fonduri proprii, nu este obligata sa aplice prevederile privind accesul tertelor parti la viitorul gazoduct.

In schimb, Comunitatea Energetica Europeana, un organism infiintat de UE pentru a extinde politica energetica a blocului comunitar si la statele care doresc sa devina membre ale blocului comunitar, sustine ca prin aceasta decizie Serbia a ratat sansa "de a aduce un proiect de asemenea importanta si magnitudine in linie cu regulile europene".

AERS a respins sau a modificat in mod fundamental toate conditiile impuse de Comunitatea Energetica privind separarea proprietatii intre companiile de productie si cele de transmisie, accesul tertelor parti si reglementare tarifelor, a declarat directorul general adjunct al Secretariatului Comunitatii Energetice, Dirk Buschle.

"Nicio cerere similara privind scutirea de la regulile UE nu a fost depusa de operatorii sistemelor de gazoducte din Bulgaria si Ungaria catre autoritatile de reglementare din tarile lor. Prin aceasta decizie, gazoductul nu este acoperit de cel de-al treilea pachet energetic si regretam acest lucru", a spus Dirk Buschle. "Aceasta a fost o oportunitate importanta, poate singura, de a se asigura ca un proiect de asemenea magnitudine si impact nu doar pentru Serbia dar si pentru pietele din vecinatate este in linie cu regulile europene", a mai spus Dirk Buschle.

Conducta TurkStream, construita in prezent intre Rusia si Turcia via Marea Neagra, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina in livrarile sale de gaze naturale spre Europa. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, va aproviziona piata locala din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similara, ar urma sa fie destinata aprovizionarii clientilor din Europa de Sud-Est.

Grupul rus Gazprom trebuie sa aleaga una din cele doua posibile rute pentru cea de a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia. Pana acum, gigantul rus nu a anuntat in mod oficial daca a selectat vreuna dintre cele doua rute.

Sectiunea din Serbia a TurkStream va avea o lungime de 400 de kilometri si ar urma sa fie terminata pana in luna decembrie a acestui an cu o capacitate de 13,88 miliarde metri cubi pe an.

Bulgaria intentioneaza si ea sa construiasca un gazoduct care va transporta, in principal, gaze naturale rusesti catre Serbia, de la granita sa cu Turcia.

#Turkstream Serbia , #Stiri energie