Europa va consuma in mod egal energie traditionala si energie regenerabila cu douazeci de ani mai devreme decat SUA

Luni, 22 Ianuarie 2018, ora 12:46
4665 citiri
Europa va consuma in mod egal energie traditionala si energie regenerabila cu douazeci de ani mai devreme decat SUA
Valeriu Binig, Partener EY România

Costurile de generare si stocare autonoma a energiei vor fi similare cu costul de achizitie a energiei de la un furnizor, pana in anul 2022 in Europa si 2021 in Oceania, se arata intr-un nou studiu realizat de EY.

Rezultatele acestuia arata ca pietele americane vor atinge paritatea off-grid intr-un orizont de timp mai mare, de exemplu in 2042 in regiunea de sud-est, unde sectorul energetic este complex si foarte regionalizat.

De asemenea, studiul arata ca in toate pietele, pana in 2025, vehiculele electrice (VE) vor ajunge la paritate cu vehiculele traditionale, cu combustie interna, in ceea ce priveste costurile si performantele.

Cercetarea analizeaza rata de adoptie asteptata si impactul acesteia asupra cererii si al costurilor energetice in randul a 10 producatori si distribuitori importanti de energie din Europa, Oceania si SUA. Iar pentru prima data s-a calculat debutul a trei momente critice pentru sectorul energetic:

  1. Momentul in care auto-generarea de energie devine accesibila pentru toata lumea;
  2. Momentul in care vehiculele electrice devin o optiune mainstream de mobilitate; si
  3. Momentul in care furnizarea de energie prin retele devine mai scumpa pentru consumatori decat cea pe care acestia si-ar produce-o singuri.

Valeriu Binig, Partener EY Romania, spune: "Maturizarea tehnologiilor de productie de energie regenerabila, scaderea abrupta a costurilor stocarii energiei in baterii si optiunile mai clare de alegere pentru consumatorul final indica de multa vreme emergenta unui sistem energetic radical nou.

In vreme ce tendintele si momentele difera intre piete si geografii, studiul arata clar ca numaratoarea inversa pana la debutul unui nou viitor energetic se accelereaza mai puternic decat se asteptau multi."

Rezultatele indica o diferenta intre parcursul catre transformarea energetica in Europa si Oceania, fata de cel al SUA.

Aparitia mai multor retele electice de distributie (RED) mai economice va efecta utilitatile si preferintele consumatorilor americani cu un ritm mai lent decat pe alte piete.

Acest fapt se datoreaza costului scazut de generare de energie, ca rezultat al cresterii generarii de energie regenerabila la scara de utilitate, al mentinerii unui pret scazut al gazului natural, nivelurilor mici de impozitare din energie si al costurilor scazute de mentenanta a retelelor energetice.

Cercetarea evidentiaza doi factori care ar putea accelera atingerea punctelor cheie de transformare: schimbarea preferintelor consumatorilor in favoarea energiei regenerabile si adoptia accelerata de tehnologii care permit integrarea usoara in retelele de distributie de energie si reduc costurile de generare de energie solara si eoliana, precum si cele de stocare de energie in baterii.

Estimarile privind cresterea adoptiei energiilor regenerabile pana in 2050 reflecta aceasta tendinta. In Europa si Oceania, energiile regenerabile vor reprezenta 50%, respectiv 49% din cererea de energie.

In SUA - unde politicile privind energiile regenerabile sunt in plina evolutie si difera de la o regiune la alta - gradul de absorbtie variaza de la 18% in nord-est, pana la 49% pe Coasta de Vest.

In schimb, cel de-al treilea moment esential de transformare - atunci cand costul de furnizare a energiei depaseste costul energiei auto-generate si stocate - este asteptat sa devina realitate in regiunea de nord-est a SUA pana in 2039, inainte de Europa si Oceania (pentru ambele fiind proiectat anul 2040).

Acest moment va marca scaderea abrupta a costurilor de productie si de stocare a energiei regenerabile, evolutia comportamentului consumatorilor din diverse piete si emergenta "prosumatorilor" - consumatori care isi genereaza si furnizeaza singuri energia.

Multe tari europene au inceput deja sa-si schimbe modelele de afaceri din energie ca raspuns la presiunile legislative si de reglementare, la cresterea absorbtiei de resurse regenerabile si la tintele ambitioase de reducere a amprentei de carbon.

Rezultatele studiului indica faptul ca venituri anuale de 67 de miliarde USD ale companiilor traditionale de utilitati vor risca sa scada pana in 2050, datorita distributiei de energie solara generata in regiune.

Romania in peisajul international

"In Romania se asteapta o clarificare a sistemului de integrare a capacitatilor de productie din surse regenerabile ale posibililor 'prosumeri'.

Pe fondul nemultumirii investitorilor in capacitati mari, care vad ca investitiile lor nu se recupereaza in ritmul propus in legislatia primara, pe fondul nemultumirii operatorilor de distributie, care ar trebui sa investeasca in contoare inteligente si in toata logistica de contractare si achizitie a electricitatii generate, pe fondul cadrului fiscal ce nu permite ca o persoana fizica sa factureze un agent economic, un document de discutie propune achizitia energiei electrice produse in capacitate 'personala' sub 300 kW la pretul la care distribuitorii achizitioneaza energie pentru acoperirea pierderilor in retea, fara obligatia asumarii penalitatilor pentru dezechilibrele generate.

Linia de separatie pana la statutul de ajutor de stat este foarte subtire. Asistam la eforturi ale companiilor de utilitati din Romania de a deveni agile si de a implementa solutii de tip smart, de a oferi clientilor palete largi de servicii pe langa marfa numita electricitate, uneori si gaz.

Mai trebuie rabdare pana cand acest efort de transformare va aduce profituri clare. Este insa singura optiune in contextul european si mondial", concluzioneaza Valeriu Binig.

Câciu vs. Burduja. Miniștrii se contrează pe schema de investiții pentru energie regenerabilă: ”Să nu fie plătită de populație”
Câciu vs. Burduja. Miniștrii se contrează pe schema de investiții pentru energie regenerabilă: ”Să nu fie plătită de populație”
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat marți, 26 martie, schema de susținere a energiei regenerabile prin Contracte pentru Diferență (CfD). Într-un...
Ministrul Burduja anunță o nouă schemă de investiții pentru energie regenerabilă: ”Este un exemplu al succesului”
Ministrul Burduja anunță o nouă schemă de investiții pentru energie regenerabilă: ”Este un exemplu al succesului”
Ministerul Energiei a lansat luni, 25 martie, schema pentru Contracte pentru Diferenţă (CfD) în domeniul energiei regenerabile, un instrument financiar menit să stimuleze producţia de energie...
#raport energie, #surse energie, #energie regenerabila, #masini electrice , #Energie regenerabila