Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Energie > Stiri energie
A   A   A

Rusii s-au hotarat: TurkStream va trece prin Bulgaria

Rusii s-au hotarat: TurkStream va trece prin Bulgaria
Foto: Pixabay
A doua linie a gazoductului TurkStream este planificata sa treaca prin Bulgaria, Serbia si Ungaria, a anuntat ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, transmite Reuters.
Conducta TurkStream, construita in prezent intre Rusia si Turcia via Marea Neagra, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina in livrarile sale de gaze naturale spre Europa.

Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul au declarat pentru Reuters ca Rusia vrea sa ajunga la un acord pe termen scurt cu Kievul privind tranzitul gazelor rusesti spre Europa pentru a castiga timp pana la finalizarea gazoductului care va ocoli Ucraina. Actualul acord pe 10 ani cu Ucraina expira la finalul acestui an.

Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, ar urma sa aprovizioneze exclusiv piata locala din Turcia de la 1 ianuarie 2020. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similara, este destinata aprovizionarii clientilor din Europa de Sud-Est.

Grupul rus Gazprom trebuia sa aleaga una din cele doua posibile rute pentru cea de-a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia. Conform declaratiei ministrului rus al Energiei, a doua linie a gazoductului TurkStream va trece prin Bulgaria, catre Serbia si Ungaria.

Novak nu a precizat cum se va continua linia din Ungaria. "Lansarea celei de-a doua linii depinde de implementarea de catre partenerii nostri europeni a infrastructurii legate de gazele naturale", a declarat oficialul rus.

Luna trecuta, presedintele Parlamentului bulgar, Tsveta Karayancheva, a declarat ca tara vecina intentioneaza sa finalizeze, in 2020, constructia gazoductului Balkan Stream, o ramura a gazoductului TurkStream care ar urma sa transporte, in principal, gaze naturale rusesti catre Serbia, de la granita Bulgariei cu Turcia.

"In conformitate cu directivele europene, am inceput constructia unei ramuri a TurkStream. Nu ocolim promisiunile pe care le-am facut cetatenilor nostri. In legatura cu aceasta am facut modificari la strategia noastra energetica. Pana la finele lui 2020, si in deplina conformitate cu directivele europene, va fi finalizata constructia unei conducte, denumita Balkan Stream, care va permite furnizarea de gaze catre alte state europene", a declarat Tsveta Karayancheva cu ocazia unei intalniri cu presedintele Dumei de Stat, camera inferioara a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.

Gazprom asigura o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizioneaza Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal - Europe, via Belarus si Polonia, precum si gazoductul Nord Stream, care face legatura intre Rusia si Germania, via Marea Baltica.
Facebook ShareTweet
 Luni, 29 Iulie 2019, ora 11:39

 Articol citit de 3620 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor