Cum celebreaza serialul "Friends" 25 de ani de la premiera

Marti, 30 Iulie 2019, ora 21:14
4170 citiri
Cum celebreaza serialul "Friends" 25 de ani de la premiera
Foto: Arhiva Facebook/ FRIENDS (TV Show)

Legendarul serial "Friends" (Prietenii tai) prevede sa sarbatoreasca cea de-a 25-a aniversare prin recrearea mai multor scene si expunerea unei parti a tinutelor si a decorurilor folosite in timpul productiei, intr-o expozitie care va fi inaugurata la 7 septembrie si va fi deschisa timp de o luna in New York.

Expozitia este organizata de Warner Bros TV si de canalul NBC, iar fanii acestui show care a avut 236 de episoade si a fost difuzat intre 1994 si 2004 vor avea oportunitatea de a revedea celebra usa mov a apartamentului in care au locuit Rachel si Monica sau sa se aseze pe fotoliile lui Chandler si Joey, relateaza marti EFE.

Va fi recreata si scena celebrului 'Central Perk', unde cele sase personaje ale serialului se reuneau in momentele de odihna, precum si faimoasa fantana ce poate fi vazuta la inceputul genericului.

Expozitia va avea de asemenea o sala dedicata fiecaruia dintre cei sase prieteni - Rachel, Monica, Phoebe, Chandler, Joey si Ross - si va oferi, de exemplu, ocazia de a afla cateva din secretele folosite de Monica pentru a face curatenie.

"Au trecut aproape 25 de ani de la premiera Friends, dar fascinatia si atractia universala pe care o exercita acest serial de succes raman prezente in randul fanilor de toate varstele", a asigurat intr-un comunicat emis de Warner Bros, Peter van Rode, reprezentatul gigantului de divertisment.

Din 7 septembrie pana la 6 octombrie fanii vor putea vizita expozitia situata in cartierul newyorkez Soho, la pretul de 29.50 de dolari biletul intre orele 10 dimineata si 10 seara, iar cei care nu isi vor putea procura un bilet vor putea cumpara produse personalizate dintr-un magazin invecinat.

Expozitia, similara celei organizate tot la New York prin care s-au aniversat 20 de ani de la premiera sitcomului, este anuntata la 20 de zile dupa ce WarnerMedia a informat ca din primavara anului 2020 serialul "Friends" va face parte din catalogul platformei HBO Max. ...citeste mai departe despre "Cum celebreaza serialul "Friends" 25 de ani de la premiera" pe Ziare.com

#serial Friends 25 ani , #Stiri Filme