Indicele ROBOR la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a crescut la 3,15%, cel mai mare nivel din ultimele doua luni si jumatate, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
ROBOR la trei luni este indicatorul principal in functie de care se calculeaza dobanzile variabile la creditele in lei.
Marti, indicele a scazut de la 3,10% la 3,09%.
Miercuri, indicele a crescut la 3,15%, cel mai mare nivel din 27 noiembrie 2018, cand a fost 3,16%.
Totodata, indicele ROBOR la sase luni a crescut de la 3,30% la 3,34%. Acesta este cel mai mare nivel din 28 ianuarie, cand a fost 3,34%.
BNR analizeaza o posibila schimbare a modului in care se calculeaza indicele ROBOR, a anuntat, marti, prim-viceguvernator-ul BNR, Florin Georgescu, in cadrul audierilor din Senat.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobanzii la care se imprumuta, intre ele, institutiile bancare din Romania, in lei, iar evolutia sa este legata, in principal, de nivelul de lichiditate existent in piata.
Citeste si Isarescu garanteaza in Parlament ca ROBOR nu e manipulat: Noi nu scoatem dobanda din palarie. Nu ne jucam cu dobanda cum se juca cineva la televizor cu cartoful! ...citeste mai departe despre "ROBOR la 3 luni a crescut la 3,15%, cel mai mare nivel din noiembrie" pe Ziare.com