Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
A   A   A

A invatat o meserie la 32 de ani si acum are propria afacere: Nu se poate sa fim o natie de vanzatori cu diploma de licenta!

A invatat o meserie la 32 de ani si acum are propria afacere: Nu se poate sa fim o natie de vanzatori cu diploma de licenta!
Alina Cuzuban
Alina Cuzuban este un proaspat antreprenor, care intruchipeaza o combinatie rara de manager implicat, om tehnic si adevarat artist. Din mainile ei ies manichiuri care cocheteaza cu perfectiunea, de la constructii complicate pana la unghii minimaliste, extrem de rafinate.
In plus, avand un background solid de specialist in comunicare, Alina iubeste sa cunoasca oameni si sa-i descopere.

Toate aceste atuuri si succesul lor in randul doamnelor si domnilor au convins-o ca are acel "ceva" care iti trebuie sa pornesti pe cont propriu si sa te lupti pe o piata extrem de competitiva: industria de beauty din Romania.

Povestea ei incepe de pe bancile scolii, unde si-a descoperit pasiunea pentru desen tehnic. Tot atunci, la 16 ani, ii marturisea mamei sale ca vrea sa fie manichiurista.

Fara sustinere, insa, a mai avut nevoie de inca 16 ani ca sa-si ia inima in dinti si sa o ia de la capat, urmandu-si visul din adolescenta.

Dupa alti noua ani de munca asidua si specializari, in 2017, Alina Cuzuban isi transforma numele in brand si devine primul nail couturier din Bucuresti.

Ce te-a determinat sa inveti o meserie, de la zero, dupa varsta de 30 de ani?

Cand am implinit 32 de ani, m-am intrebat: "Cine sunt eu? Ce stiu eu sa fac si sa imi placa la nebunie?". Ce-i drept, stiam sa fac multe lucruri, dar nu imi gasisem cu adevarat vocatia.

Dupa ce m-am analizat cu multa atentie, am ajuns la o concluzie simpla: imi placea sa interactionez cu oamenii si aveam o latura artistica, pe care abia asteptam sa o scot mai mult la iveala.

Asa ca, in 2008, incepeam cursurile de manichiura la Melkior (n.red. Peggy Sage).

Era cea mai buna scoala la acea vreme, este si acum din punctul meu de vedere, pentru cei la inceput de drum.

Ca sa fac o scurta paranteza, trebuie sa va marturisesc ca nu am avut prea multi sustinatori. Ba mai mult, unii m-au luat in ras, neincrezatori, ceea ce m-a ambitionat sa le arat cat de tare s-au inselat.

Imi amintesc cum le spuneam: "Eu o sa fiu buna, printre cei mai buni! Si intr-o zi, voi avea salonul meu!".

Cum si cand s-a nascut brandul Alina Cuzuban Nail Couture?

Am pornit la drum in cariera asta stiind exact ce imi doresc: un salon si un brand al meu. Fiecare zi, de cand m-am inscris la scoala si pana acum, am dedicat-o perfectionarii si dezvoltarii mele ca nail couturier.

Trecerea de la angajat la antreprenor nu s-a produs peste noapte. E o piata foarte competitiva si, inainte sa faci acest pas, este bine sa fii pregatita.

Citeam intr-un articol, de curand, intr-o revista de business, ca angajatii care vin primii si raman peste program, cei care se dedica 100% meseriei lor, sunt antreprenorii de maine. Eu asa eram.

Si mai aveam si un plan, avand in vedere ca sunt o fire foarte organizata. Brandul Alina Cuzuban Nail Couture este un vis devenit realitate.

Ce sfat ai avea pentru tinerele care si-ar dori sa practice aceasta meserie si, de ce nu, sa isi porneasca propria afacere in acest domeniu?

Sfatul meu este sa se inarmeze cu rabdare, iar inainte sa porneasca pe acest drum sa se intrebe sincer daca le place sa isi petreaca mai bine de 8 ore pe zi interactionand cu oamenii.

Ca sa ajungi sa iti faci un portofoliu de clienti, e nevoie de multa munca, studiu continuu si perfectionare. Este ca intr-o relatie. Ne-am vazut, ne-am placut, provocarea este sa mentinem focul aprins! Si asta depinde numai de noi! Stiu, usor de zis, greu de facut.

Abia apoi, poti sa te gandesti sa ti faci propria afacere, cand inveti cam "cu ce se mananca".

Cum crezi ca s-ar schimba situatia pe piata muncii daca s-ar lua in serios necesitatea educatiei tinerilor pe zona de meserii?

Fara educatie suntem zero, nimic, sau vid! Totul porneste de aici. Cred ca scolile de meserii ar trebui resuscitate cumva! Nu se poate sa fim o natie de vanzatori cu diploma de licenta!

Aceasta cred eu ca se poate rezolva la nivel guvernamental, caci noi, oamenii de rand, nu avem puterea sa schimbam un sistem. Este imposibil!

As incuraja mult voluntariatul (incepand cu elevii de clasa a 9-a si a 10-a) si programe speciale de informare. Asta ca sa inteleaga exact ce inseamna meseria de medic, avocat, jurnalist, pompier, sudor... etc. Daca noi nu le dam aripi, ei nu pot zbura!

Eu de exemplu, in clasa a 10-a, i-am marturist mamei mele ca mi-ar placea foarte tare sa practic meseria de manichiurista! Am mai povestit in cateva randuri intr-un interviu cu Alice Piperea).

Cum arata piata de beauty din Romania? E loc de noi afaceri pe acest segment?

Piata de beauty in Romania este una foarte competitiva. Se deschid nenumarate saloane si centre de infrumusetare, dar se inchid la fel de repede. Asta daca nu poti tine pasul cu serviciile de top.

Fiecare afacere are targetul ei. Depinde foarte mult unde vrei sa te situezi.

Daca business-ul tau concureaza cu al celor mai buni din domeniu, atunci nu o sa te poti mentine acolo fara sa te ridici la standardele impuse.

Spune-ne cateva lucruri despre evolutia business-ului tau in 2017.

Business-ul si brandul meu a luat nastere in 2017. A fost o provocare sa ies din zona de confort. Parea riscant, dar mi-am asumat. In viata, trebuie sa ai curaj sa incerci.

Numarul de cliente a crescut gradual, incet, dar sigur, precum followerii de pe Instagram. Cred ca meseria mea m-a invatat lectia rabdarii, fara de care nu cred ca as fi izbutit.

Ca sa mentin standardele, am investit apoi in cursul de pedichiura medicala, o tehnica germana de corectare a unghiei incarnate sau taiata incorect.

Cat ai investit in acest business?
Am investit in primul rand 10 ani din viata mea! 10 ani de munca, de cursuri si de sacrificii.

Pasiunea mea pentru nail art m-a costat mai putin timp petrecut cu copilul meu, si asta m-a durut cel mai tare. Din fericire, am un baietel minunat, care mi-a inteles meseria si este cel mai infocat sustinator al meu.

In clasa zero, a fost surprins de catre doamna invatatoare pictandu-si unghiile cu o carioca rosie. "Ce faci tu acolo?"..... "O imit pe mami!!!!"


Ce planuri ai in 2018 pentru brandul Alina Cuzuban Nail Couture?

La inceput de drum, in 2017, am cooptat-o in echipa mea pe Gabriela Dumitrescu (la inceput de drum in aceasta meserie, dar cu care am rezonat bine, ea fiind la fel de pasionata ca si mine).

Planul pe 2018 este sa dezvolt partea de pedichiura medicala, cursuri de specializare si de ce nu, marirea echipei.

Ce inseamna, mai exact, sa fii un nail couturier?

Un nail couturier duce manichiura la un alt nivel. Nu doar in ceea ce priveste tehnica, inovatia si creativitatea, ci si in felul in care o face sa se simta pe persoana din fata lui.

Manichiura si pedichiura sunt arta, dar si terapie curata. Iti schimba starea de spirit.

In plus, un nail couturier stie sa tina cont de parerile clientei, sa o consilieze in cazul in care forma, lungimea sau culoarea unghiilor de exemplu, nu i se potriveste nici mainii si nici stilului de viata.

E capabil sa personalizeze o manichiura si isi arata respectul fata de cei care ii trec pragul folosind produse de cea mai buna calitate.

Spune-ne cate ceva si despre colaborarile tale, despre sedinte foto si alte aparitii.

Marturisesc ca desi imi plac mult revistele si le rasfoiesc adesea, pentru a fi la curent cu ce este nou in domeniu sau a ma inspira, pana anul trecut, timpul nu prea imi permitea sa particip la shooting-uri.

Abia reuseam sa imi iau o zi libera pe sezon ca sa fac un shooting pentru a ilustra tendintele impreuna cu echipa cu care lucrez de la L'Atelier d'Image.


S-a intamplat insa sa fiu solicitata de fashion si beauty editori, care m-au convins sa lucram impreuna. Si cum echipa mea s-a marit, a devenit mai usor sa gasesc timp.


Din portofoliul meu fac parte VIVA Ianuarie 2018 Winter MakeUp shooting, Harper's Bazaar Ianuarie-Februarie 2018 NAILS INC. Tendinte 2018, UNICA Februarie 2018 Joaca in doi Alexandra Stan & Bogdan Staruiala, si, nu in ultimul rand, coperta de album Alexandra Stan.

De asemenea, m-am implicat intr-un proiect frumos, de suflet, cu un om minunat si talentat, Alexandra Craescu Make Up Artist.


In luna martie pregatesc in colaborare cu Melkior un eveniment adresat doamnelor si domnisoarelor, iar pentru acest lucru, cine doreste poate urmari pe Facebook Melkior Professional Romania sau conturile mele de socializare Alina Cuzuban Nail Couture, Alina Cuzuban si Instagram alina_cuzuban unde se va face comunicarea evenimentului cu pricina. Va astept cu mult drag!

Pe peretele din spatele mesei la care lucrezi putem vedea o multime de diplome, dovada specializarilor pe care le-ai urmat, de-a lungul timpului. Vorbim atat despre tehnici de design (basorelief, migdala ruseasca etc.) cat si despre tehnica in sine. Spune-ne mai multe despre studiile tale. Cum ti-ai ales mentorii?

Drumul catre cariera la care visam l-am inceput cu pasi mici, dar siguri. Am investit mai intai in tehnica.

Dupa parerea mea, daca o unghie nu arata bine, sau tehnic vorbind este gresit construita, design-ul nu poate aduce mari imbunatatiri. Pasionata cu adevarat de aceasta meserie, am incercat multe cursuri, atat pe tehnica, cat si pe design.

Piatra mea de temelie au fost cursurile Melkior sub indrumarea Claudiei Balan.

Daca as lua-o de la capat, as urma acelasi drum!

Referitor la cursurile de specializare, ma declar cucerita de Aneta Timbur Jechiu. Este trainer-ul pe care il pot compara cu un rau nesecat de informatii. Este tot timpul la curent cu noutatile din domeniu. Pur si simplu ma fascineaza!

Au fost, trebuie sa recunosc, si cursuri care m-au dezamagit, dar cred ca este o chestiune de gusturi pana la urma.

Care sunt tendintele anului 2018?

Referitor la tendintele anului 2018 (asa cum arata si materialul din Harper's Bazaar), anul 2018 aduce schimbari in sensul ca discretia si minimalismul este pus in umbra de cristale swarovski, glitter, folii metalice, decupaje si nuante holografice.


Glitter-ul este in voga, dar nu la modul opulent si kitschos. Arata foarte bine si pe unghii scurte, naturale.

Cine sunt clientele tale si ce prefera ele, in materie de manichiura?

Sa stii ca nu am doar cliente, ci si clienti. Numarul barbatilor care apeleaza la serviciile Alina Cuzuban Nail Couture a crescut considerabil.

Atat femeile cat si barbatii care imi trec pragul sunt oameni inspirationali cu povesti de succes in spate, mereu in miscare si pasionati de calatorii.

Asa mi-a venit ideea #travelmanicure, hashtag pe care il folosesc clientele mele in pozele in care pe fundalul destinatiilor de calatorie se vede manichiura pe care le-am facut-o.

Cei mai multi vin prin recomandari. Fiecare e unic in felul lui, fiecare are asteptarile si dorintele lui. Asa ca pot incepe ziua facand o manichiura minimalista si sa inchei seara cu o manichiura sofisticata, cu constructie dificila.

Comunicarea e unul dintre secretele acestei meserii. Daca inveti sa ii asculti pe oameni, inveti sa te ridici la inaltimea standardelor lor.
Facebook ShareTweetGoogle Share
 Miercuri, 14 Februarie 2018, ora 12:50
 Autor:  Oana Dimitriu

 Articol citit de 14356 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil / Web
Contact  |  Ajutor
Termeni si conditii  |  
Confidentialitate  |  Cookie
 
^
A   A   A
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor