Noile meserii intra si in Romania, iar scoala devine o afacere pentru tinerii cu viziune. Interviu cu Larisa Tanase, Academia Simetric

Vineri, 22 Iunie 2018, ora 11:12
9798 citiri
Noile meserii intra si in Romania, iar scoala devine o afacere pentru tinerii cu viziune. Interviu cu Larisa Tanase, Academia Simetric
Foto: Facebook/Larisa Tanase; Photo Credits: Oleg Mostovei - MOL FILM Production

Intr-o tara ce duce o lipsa majora de scoli de meserii, precum Romania, o tanara din Republica Moldova si-a asumat ceea ce autoritatile ar fi trebuit sa faca de mult: A pus pe picioare o scoala in care preda tehnici de infrumusetare pentru doamnele care isi doresc sa lucreze intr-un salon.

In fiecare luna, cel putin 14 cursante trec prin "mana" Larisei Tanase, fondatoare Academia Simetric, fiecare platind din buzunarul propriu intre 1.000 si 2.000 de euro pentru a se perfectiona intr-un domeniu nou in romania: dermopigmentarea.

"Intotdeauna am fost atrasa de domeniul beauty si am incercat mereu sa il aprofundez in toate modurile", isi incepe tanara povestea.

Spuneti-ne mai multe despre dumneavoastra si evolutia dumneavoastra profesionala.

Am inceput cu pasi marunti si siguri. Make-up-ul a fost primul in care mi-am gasit inspiratia dar si care m-a dus mai departe, acolo unde am simtit ca imi doresc si pot mai mult, iar pe parcurs am adaugat pe lista aplicarea extensiilor de gene si nail design-ul.

Da, stiu, se spune ca atunci cand faci mai multe lucruri deodata, nu prea ai cum sa le faci bine; asa o fi, insa experienta m-a invatat ca pana ajungi sa afli ce iti place sa faci pe termen lung, toata viata chiar, este nevoie sa testezi mai multe variante.

La vremea aceea, stiam sigur doar ca vreau sa evoluez in domeniul beauty. Asa ca le-am incercat pe toate si apoi am studiat in detaliu ceea ce m-a atras cel mai tare.

Am stiut dintotdeauna ca cea mai puternica arma pentru a schimba lumea este educatia.

Asa ca, in paralel cu pasiunile mele, mi-am dezvoltat cariera pe baza studiilor superioare in jurnalism, a cursurilor de dezvoltare personala prin NLP (programare neurolingvistica) si de consolidare a unui business, mai ales ca imi deschisesem primul meu salon de infrumusetare, Lary Beauty Center, care in prezent s-a transformat in Simetric Beauty Center.

Dorinta de a invata cat mai mult si de a investi in mine, din toate punctele de vedere, m-a ajutat sa ajung la nivelul de astazi.

Am ales atunci sa fac jurnalismul pentru ca imi placea mereu sa vorbesc, consideram ca am ceva de spus si am vrut sa detin metodele cele mai bune de comunicare, iar cursurile de NLP m-au ajutat sa inteleg mai bine nevoile clientilor mei si cum este cel mai facil sa creez o relatie pe termen lung cu fiecare in parte.

Ce v-a atras spre domeniul infrumusetarii si ce v-a determinat sa deschideti o scoala dedicata?

Inca de la inceput, am mers pe premisa ca fiecare om are un potential unic, iar tot ce am investit in mine a fost pentru a putea descoperi acest aspect in fizionomia fiecarei persoane si de a ajuta la valorificarea sa maxima.

Cum sprancenele reprezinta 80% din mimica fetei si contribuie la echilibrul estetic al intregii fizionomii umane, am fost ghidata de aceste aspecte in a face primii pasi in stilizarea sprancenelor.

Dintre toate pe care le facusem, sprancenele m-au inspirat cel mai tare si mi-au oferit cele mai mari satisfactii.

Am fost complet fascinata de momentul in care a aparut micropigmentarea si la noi, caci aveam foarte multe cliente pentru care nu puteam ajunge la perfectiunea sprancenelor doar prin pensat si stilizat.

Aveam sentimentul ca prin trucurile micropigmentarii pot face magie pe fetele clientelor.

Am realizat ca sunt buna in asta si ca din toate pe care le facusem, micropigmentarea semipermanenta mi-a adus cele mai mari satisfactii.

Chiar si asa, am avut momente in care m-am gandit sa renunt, dermopigmentarea fiind un domeniu extrem de complex. Oamenii, in general, nu sunt dispusi sa faca sacrificii si aleg sa renunte cand e greu.

Dar asa mi-am dat seama ca asta e cea mai puternica provocare pentru mine. Mereu spun "nu te opri cand ai obosit, ci atunci cand ai terminat". Iar eu abia incepusem.

Simteam ca voi face asta mult timp si ca "sprancenele fericite" imi vor aduce cele mai mari satisfactii, pe termen lung mai ales.

Am exersat enorm de mult, sfat pe care il dau fiecarui dermopigmentist incepator. Exerseaza! Practica intensa iti permite sa faci greseli din care inveti enorm. Pentru mine, fiecare experienta reprezinta o caramida a unui zid puternic pe care ma pot baza mereu. A gresi te poate ajuta sa evoluezi, important e sa nu repeti aceeasi greseala.

Odata depasita etapa de incepatoare, din pasiune si cu mult exercitiu, am inventat o tehnica personala.

Efectul de "ombre" pe care il cream sprancenelor doar prin machiaj era cerut insistent de catre cliente. Isi doreau sa fie permanent si nu sa se stearga la o simpla demachiere.

Astfel, l-am adaptat la industria cosmeticii semipermanente. Diferenta intre tehnica "Ombre" si altele este ca aceasta imbina doua tehnici: Microblading, fir cu fir, in capul sprancenei (foarte natural) si din ce in ce mai accentuat de la mijloc spre coada, prin tehnica cu efect pudrat, Powder. Ombre este special conceputa pentru femeile care isi doresc sprancene naturale si perfecte.

Micropigmentarea poate face minuni pe chipul cuiva, dar daca specialistul care ofera procedura este slab instruit, va face ravagii. Acest aspect si experienta dobandita m-au facut sa imi doresc sa responsabilizez prin educatie oamenii care doresc sa faca lucruri permanente pe fetele clientilor.

Cat ati investit in Academia Simetric? Care au fost provocarile cu care v-ati confruntat la infiintare?

De retinut faptul ca drumul catre succes a fost foarte lung, consolidat pe sacrificii mari, personale. Asta a fost cea mai mare investitie. Nu aveam concedii, zile libere sau iesiri cu prietenii.

Oamenii nu ma intelegeau si ma judecau, considerau ca sunt obsedata de munca mea. Eram.

Am petrecut cam zece ani inchisa zilnic in cabinet, cate 12 ore. Desi drumul catre succes nu are vacanta sau pauze, am avut noroc ca familia si sotul m-au inteles, sustinut si mi-au fost alaturi neconditionat.

Provocari erau nenumarate. Era un domeniu nou despre care nu se stiau foarte multe, iar asta prezenta foarte multe riscuri. Insa mi le-am asumat pe toate, pentru ca am crezut foarte mult in ceea ce am simtit: exista un real potential.

A fost dificil la inceput pentru ca inca nu era o meserie acreditata, insa odata cu acreditarea lucrurile au evoluat natural.

Investitia financiara nu a fost cea mai mare la inceput.. caci am dezvoltat Academia Simetric pe parcurs, din mers.. Spre exemplu, anul acesta am inaugurat un nou spatiu destinat cursurilor.

Mult mai mare si mai bine gandit pentru studiul cursantelor. De peste trei ani de zile suntem intr-o continua schimbare, imi place sa ofer mereu si mai mult, si mai mult.

Ce faceti, mai exact, la Academia Simetric?

Sustin cursurile acreditate pentru meseria de dermopigmentist si incerc mereu sa imi incurajez cursantele si clientele sa se reinventeze in cea mai stralucitoare versiune a lor, printr-un proces de dezvoltare care tine de infrumusetare, fie de cariera, avand credinta ca, intotdeauna, cel mai bine este sa investesti in tine!

Cui se adreseaza aceasta scoala?

Oricui este cu adevarat pasionat de domeniul beauty si doreste sa exceleze in asta.

Daca doresti sa iti schimbi viata si considerabil veniturile si esti dispus sa inveti si sa ai rabdare pentru a creste frumos, asta chiar este o oportunitate.

Lipsa scolilor de meserii este una dintre marile probleme ale Romaniei. Ce ne puteti spune despre cererea existenta pe piata privind scolarizarea pe zona de meserii? Care este experienta dumneavoastra?

Romania se confrunta cu aceasta problema pentru ca nu s-a investit la momentul potrivit in directia corecta. Dermopigmentarea este ceva nou, modern, care atrage mult pentru ca se lucreaza in conditii de maxima igiena si sterilizare, iti deschide noi orizonturi si te face sa fii intr-o continua dezvoltare.

Nu este o meserie pentru care urmezi un curs si, gata, spui "adio, scoala!". Aici, inveti constant pentru a tine pasul cu trendurile si cu nevoile din piata. Iar satisfactiile pot fi pe masura.

Cat de profitabil este, din punct de vedere financiar, sa investesti intr-o scoala in Romania?

Este foarte profitabil, daca reusesti sa faci un echilibru intre ceea ce inseamna business si ce are nevoie cursantul. Daca faci business fara a uita ca la mijloc este vorba despre oameni, despre educatie, despre viitorul lor, ai toate sansele sa te remarci si sa fii apreciat pe termen lung pentru asta.

Cati oameni au apelat in ultimii ani la serviciile academiei pe care ati fondat-o? Cat platesc ei pentru a invata sa fie profesionisti?

Nu stiu o cifra exacta, insa lunar imi trec prin mana minim 14 studenti pentru cursul de baza, fara a lua in calcul cursantii de la masterclass-uri, diferite specializari pe o anumita tehnica, cursurile indivduale sau programul de ucenicie.

Pentru ca stiu cat de importanta este educatia, mai ales si pentru cei care nu isi permit sa investeasca masiv in ei, am gandit mai multe variante de inscriere, astfel incat sa pot oferi ocazia aceasta oricui doreste cu adevarat sa invete.

Valoarea fiecarui curs in parte se afla pe www.academiasimetric.ro, in functie de ce doreste fiecare sa studieze.

Ce alte domenii conexe celui de beauty ar avea nevoie de scolarizare specializata? Unde vedeti potential?

Potential exista in multe aspecte, daca iti propui cu adevarat sa il vezi si sa il fructifici. In domeniul beauty sunt foarte multe persoane care se plang de servicii de o slaba calitate, indiferent ca vorbim de o injectare cu toxina botulinica, de un tratament corporal, etc.

Spre exemplu, in prezent au inceput sa existe cursuri de mezoterapie, un nou tratament revolutionar care reda tineteretea si prospetimea pielii, fie ca vorbim de riduri, cicatrici sau vergeturi.

In domeniul dermopigmentarii, pentru ca exista foarte multe persoane in piata care ofera servicii slabe de micropigmentare, a rezultat un numar mare de femei cu sprancene asimetrice, urate, nepotrivite fizionomiei sau a caror nuanta a virat in fel si fel de culori.

Indepartarea acelui pigment cu laser-ul sau diferite solutii, poate reprezenta un potential, pentru ca exista o cerere mare in piata.

Ce planuri de dezvoltare aveti?

Ideal ar fi, ca la un moment dat, sa mut majoritatea cursurilor in mediul online. Totul pare sa se dezvolte catre spatiul virtual. Si, de ce nu!?, sa sustin workshop-uri, congrese, la nivel international.

V-ati gandit vreodata sa plecati din Romania pentru a face business intr-o tara mai dezvoltata?

Pana acum nu m-am gandit sa parasesc Romania definitiv. In schimb, sustin de ceva timp cursuri de micropigmentare si in Italia. Si acolo exista o cerere foarte mare pentru astfel de proceduri si ma bucur ca pot sa fac ceea ce imi place si in alta tara.

Ce va tine aproape de Romania?

Tot ceea ce am mai drag mie, se afla aici: familia si prietenii, business-ul, cursantele si clientele mele. Sunt un caz norocos care a reusit in Romania sa faca exact ceea ce a visat si si-a dorit foarte mult. Am toate motivele sa fiu foarte legata de aceasta tara si nu pot fi decat recunoscatoare.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#scoli de meserii, #scoli meserii Romania, #scoala dermopigmentare, #Academia Simetric, #Larisa Tanase , #Afaceri pentru tineri