Sate de vanzare in Spania, la pretul unui apartament in Bucuresti. Agentie: Vin oameni din toata lumea sa cumpere!

Vineri, 29 Martie 2019, ora 11:15
14371 citiri
Sate de vanzare in Spania, la pretul unui apartament in Bucuresti. Agentie: Vin oameni din toata lumea sa cumpere!
Foto: CC0 Creative Commons

Schimbarea demografica a lasat mediul rural din Spania cu sute de sate fantoma, cum este Acorrada, in regiunea Galicia din nordul Spaniei, care a fost scos la vanzare pentru un pret de doar 85.000 de euro, transmite Bloomberg.

"As vrea sa vina cineva sa il cumpere astfel incat sa continue sa aiba o viata", spune Gustavo Iglesias, un fost localnic din Acorrada care s-a mutat la oras in cautarea unui loc de munca, lasand in urma sase case abandonate si doua silozuri de cereale pe care proprietarii le-au scos la vanzare in speranta ca astfel satul va reveni la viata.

Mediul rural din Spania este plin de astfel de sate abandonate precum Acorrada, care sunt scoase la vanzare dupa ce proprietarii le-au abandonat. Pentru guvernul premierului Pedro Sanchez, care a facut din oprirea depopularii rurale o prioritate la venirea la putere anul trecut, astfel de eforturi pot pune capat desertificarii rurale inainte de a deveni o criza teritoriala.

"Trebuie sa fim constienti de iarna demografica care ameninta o mare parte din teritoriul nostru. Jumatate din municipalitatile din Spania au mai putin de 1.000 de locuitori si o mare parte din teritoriul nostru este in risc de depopulare", a spus Pedro Sanchez la un forum organizat marti.

Strainii aventurosi si spaniolii intreprinzatori incep sa fie vazuti ca o parte a solutiei pe masura ce incep sa cumpere satele, profitand de preturile extrem de scazute. Aldeas Abandonadas, o agentie imobiliara specializata pe vanzarea de sate, a reusit sa vanda anul trecut aproximativ 40 de sate, iar cumparatorii straini au fost responsabili pentru 90% din tranzactii. Recent agentia imobiliara a primit un impuls dupa ce actrita Gwyneth Paltrow a mentionat unul din satele din portofoliul Aldeas Abandonadas drept un posibil cadou de Craciun.

"Oamenii vin din toata lumea sa cumpere", spune Pepe Rodil, manager la agentia imobiliara Aldeas Abandonadas, care a atras atentia asupra faimoaselor produse culinare din regiune drept stimulent pentru potentialii cumparatori.

In prezent, exista aproximativ 1.500 de sate abandonate in Spania, sustine Elvira Fafian, fondatoarea Aldeas Abandonadas. Un numar crescut din acestea sunt scoase la vanzare deoarece consiliile locale cer proprietarilor sa isi intretina proprietatile, iar multi dintre ei nu pot face acest lucru. Elvira Fafian avertizeaza ca fenomenul satelor fantoma ar putea sa se agraveze.

Desi urbanizarea care duce la golirea zonelor rurale este un fenomen general in Europa, trendul este unul dramatic in Spania. Aproximativ 53% din teritoriul Spaniei are o densitate a populatiei de 12,5 locuitori per kilometru patrat, unul din cele mai reduse din Europa Occidentala. Depopularea devine rapid un subiect in campania electorala pentru alegerile din aprilie, partidul de opozitie Ciudadanos propunand recent o reducere a taxelor pentru municipalitatile cu mai putin de 8 locuitori per kilometru patrat.

Rata fertilitatii in Spania a fost de 1,3% in 2017, a doua cea mai scazuta din Europa, dupa Malta, iar decalajul dintre ratele de nastere intre mediul urban si cel rural din Spania este cel mai mare din UE. Lipsa de tineri inseamna ca populatia nu se reface iar regiunile pierd antreprenori care ar fi putut genera locuri de munca si sa stimuleze economia locala.

#sate vanzare Spania, #pret sat Spania , #Apartamente