ING permite clientilor sa faca plati cu Apple Pay

Miercuri, 26 Iunie 2019, ora 10:17
3775 citiri
ING permite clientilor sa faca plati cu Apple Pay
Foto: CC0 Creative Commons

Ai card la ING? De astazi te poti bucura de sistemul de plati Apple Pay, configurand portofelul digital pe iPhone (modelele compatibile, de la iPhone 6), Apple Watch, iPad si Mac.

ING Bank Romania a adus, miercuri, pentru clientii sai persoane fizice si juridice serviciul Apple Pay, care transforma platile mobile oferind o optiune de plata simpla si sigura.

"Apple Pay s-a numarat printre cele mai asteptate si comentate servicii de catre clientii ING in cursul anului trecut, pe o piata care inca se intreaba daca Romania este pregatita pentru revolutia platilor mobile", isi incepe banca anuntul, intr-un comunicat de presa.

Securitatea si confidentialitatea datelor

Atunci cand este folosit un card de debit sau de credit cu Apple Pay, datele cardului nu sunt stocate pe dispozitive sau pe serverele Apple, subliniaza reprezentantii ING.

In schimb, un numar specific dispozitivului este asociat si salvat intr-un format criptat in spatele unui cip securizat Secure Element pe dispozitiv. Fiecare tranzactie este autorizata cu un cod dinamic unic de securitate.

"Lansarea Apple Pay a fost intens asteptata de clientii ING si completeaza acum optiunile pe care le oferim pentru platile mobile, alaturi de serviciul ING Pay, disponibil pentru utilizatorii de Android. Daca ne uitam la cifrele privind gradul de utilizare si rata de adoptie nu numai pentru ING Pay, dar si ING Home'Bank, nu avem nicio indoiala ca asistam la o revolutie digitala, ce se extinde si asupra comportamentului financiar, iar planurile pe care le avem in acest an vor contribui la imbunatatirea experientei utilizatorilor privind platile mobile", a declarat Robert Anghel, Head of Mobile Payments.

Apple Pay este usor de activat, iar utilizatorii se pot bucura in continuare de toate avantajele si beneficiile oferite de cardurile de debit sau credit ING.

Folosind iPhone-ul sau Apple Watch-ul, clientii pot plati cu Apple Pay in magazine, restaurante, taxi, automate si in multe alte locuri.

De asemenea, clientii pot face cumparaturi in aplicatii sau pe site-uri web in Safari prin intermediul Apple Pay, fara a mai fi necesar sa completeze formulare lungi de inregistrare a contului sau sa introduca, in mod repetat, adresa de facturare sau livrare.

La fiecare achizitie, autentificarea se poate realiza, cu o simpla privire sau atingere folosind functiile Face ID sau Touch ID, sau utilizand parola dispozitivului.

Pentru mai multe informatii despre Apple Pay, vizitati: http://www.apple.com/apple-pay/.

#Apple Pay ING , #stiri ING