Aeroportul din Sofia intra pe mana nemtilor: Investitie de 600 de milioane de euro

Joi, 18 Iulie 2019, ora 10:08
3860 citiri
Aeroportul din Sofia intra pe mana nemtilor: Investitie de 600 de milioane de euro
Foto: Pixabay

Bulgaria a ales Sof Connect - un consortiu compus din operatorul aeroportului din Munchen si compania de gestionare a activelor Meridian - pentru concesionarea pe 35 de ani a aeroportului international din Sofia, principalul hub aerian al tarii, a anuntat miercuri Ministerul Transporturilor, transmit AP si Reuters.

Alti trei licitatori - operatori de aeroporturi din Marea Britanie, Franta si Danemarca - au concurat pentru aeroportul Sofia.

Ministrul Transporturilor, Rosen Zheliazkov, a declarat ca o comisie speciala a ministerului de resort a evaluat ofertele, iar contractul cu consortiul care a castigat licitatia va fi semnat in termen de 15 zile.

"Comisia a tinut cont de credibilitatea si sustenabilitatea modelului oferit pentru dezvoltarea aeroportului", a explicat oficialul bulgar.

Consortiul a oferit o taxa anuala de concesiune de 24,5 milioane de euro, sau 32% din veniturile anuale, si s-a angajat sa investeasca in aeroport 608 milioane de euro.

Actualul guvern de centru dreapta de la Sofia a relansat procedura de licitatie pentru principalul aeroport din Bulgaria in luna iulie a anului trecut si vrea sa stranga 550 milioane de euro de pe urma acestei tranzactii.

Grupul britanic Manchester Airport (MAG) a depus o oferta impreuna cu firma chineza de constructii BCEG din China. Alte oferte au apartinut unui consortiu alcatuit din compania de gestionare a activelor Meridiam si Flughafen Muenchen (operatorul aeroportului din Munchen, al doilea cel mai mare din Germania) . Ceilalti doi ofertanti includ un consortiu condus de Aeroports de Paris (ADP) si o alianta intre Copenhagen Airports si SSB Sauernwein & Schaefer.

Castigatorul licitatiei va trebui sa investeasca aproximativ 600 de milioane de euro si sa construiasca un nou terminal de pasageri la aeroport.

Aeroportul din Sofia are doua terminale si in 2018 a fost utilizat de peste sapte milioane de pasageri.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#aeroport Sofia concesionare, #aeroport Sofia investitii, #aeroport Sofia operator Munchen , #Bulgaria