Atentie, pleaca romanii! Suntem pe primul loc in topul europenilor care au dobandit cetatenie in alt stat UE

Miercuri, 06 Martie 2019, ora 14:51
6823 citiri
Atentie, pleaca romanii! Suntem pe primul loc in topul europenilor care au dobandit cetatenie in alt stat UE
Foto: CC0 Creative Commons

Aproximativ 825.000 de persoane au dobandit in 2017 cetatenia unui stat membru al Uniunii Europene, in scadere fata de 995.000 de persoane in 2016 si 841.000 in 2015, arata datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistica (Eurostat).

Din totalul numarului de persoane care au dobandit cetatenia unui stat membru al UE, doar 17% sunt fosti cetateni ai unei alte tari membre a blocului comunitar, in timp ce majoritatea este din afara UE.

Conform acestor date, romanii (25.000 de persoane), polonezii (22.000 de persoane) si britanicii (15.000 de persoane) au fost in 2017 cele mai mari grupuri de cetateni UE care au dobandit cetatenia unui alt stat membru UE.

Jumatate din statele membre UE au acordat cetatenie unui numar mai mare de persoane in 2017 fata de 2016. Cea mai mare crestere a fost inregistrata in Romania (de la 4.527 persoane in 2016 la 6.804 persoane in 2017, sau o crestere de 50%), Luxemburg (de la 3.315 persoane in 2016 la 4.980 persoane in 2017, sau un avans de 50%), Slovacia (de la 484 persoane in 2016 la 645 persoane in 2017, sau o crestere de 33%), Malta (de la 1.495 persoane in 2016 la 1.973 persoane in 2017, sau o crestere de 32%) si Finlanda (de la 9.375 persoane in 2016 la 12.219 persoane in 2017, sau o crestere de 30%).

Numarul cetateniilor acordate in 2017 a scazut la jumatate in statele membre ale UE, cel mai semnificativ declin fiind in Croatia (de la 3.973 persoane in 2016 la 688 persoane in 2017, sau minus 83%), Spania (de la 150.944 persoane in 2016 la 66.498 persoane in 2017, sau minus 56%), Danemarca (de la 15.028 persoane in 2016 la 7.272 persoane in 2017, sau minus 52%) si Estonia (de la 1.780 persoane in 2016 la 880 persoane in 2017, sau minus 51%).

Un indicator utilizat in mod curent este "rata de naturalizare", definita in statistica Eurostat ca fiind raportul dintre numarul total al cetateniilor acordate si efectivele de rezidenti straini in aceeasi tara, la inceputul anului. Cea mai ridicata rata de naturalizare in 2017 s-a inregistrat in Suedia (8,2 cetatenii dobandite la 100 de rezidenti straini), Romania (5,9), Finlanda (5), Portugalia (4,5), Grecia (4,2) si Cipru (3,9), iar cea mai scazuta in Estonia (0,4), Letonia (0,6), Austria si Cehia (ambele cu 0,7), Slovacia si Lituania (ambele cu 0,9) .

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#cetatenie UE, #dobandire cetatenie state UE , #Europa