Ministrul de Finante al Bavariei respinge categoric aderarea Romaniei la zona euro: Nu mai vrem tertipuri!

Miercuri, 14 Februarie 2018, ora 15:56
4270 citiri
Ministrul de Finante al Bavariei respinge categoric aderarea Romaniei la zona euro: Nu mai vrem tertipuri!
Foto: CC0 Creative Commons

Ministrul de Finante din landul Bavaria, Markus Soeder, a respins miercuri orice proiect de expansiune a zonei euro care sa includa Romania si Bulgaria, si a afirmat ca partidul sau conservator, Uniunea Crestin-Sociala (CSU), se opune eurobondurilor si crearii unui post de ministru european de Finante, transmite Reuters.

Cu discursul sau, Soeder a primit aplauze de la cei 4.000 de participanti la o adunare politica prilejuita de 'Miercurea Cenusii', prima zi de miercuri din postul Pastelui.

De asemenea, oficialul a afirmat ca CSU a avertizat in urma cu cativa ani impotriva aderarii Greciei la zona euro.

"Nu vrem o alta dezbatere si mai multe tertipuri. Nu vrem o expansiune a zonei euro care sa includa tari ca Bulgaria si Romania. Suntem impotriva eurobondurilor si crearii unui post de ministru european de Finante", a declarat Soeder.

Ministrul roman de externe, Teodor Melescanu (PSD), spunea anul trecut ca Romania ar putea sa adere la zona euro in 2022, insa scenariul este putin probabil, chiar si fara opozitia conservatorilor germani, in conditiile in care economisti romani ca Daniel Daianu considera ca tara noastra poate trece la euro peste cel putin 10 ani si asta daca isi mentine cresterea economica.

#Romania in zona euro , #Europa