Boris Johnson va adopta o atitudine dura fata de UE dupa Brexit - presa britanica

Duminica, 02 Februarie 2020, ora 21:00
1273 citiri

Premierul britanic Boris Johnson va adopta luni o atitudine ferma si "fara concesii" la adresa Uniunii Europene, intr-un discurs care vizeaza definirea principalelor linii ale politicii Regatului Unit post-Brexit, a relatat duminica presa britanica, citata de AFP.

"Brexit, ziua 1: Johnson alege ruptura printr-o atitudine dura" in negocierile cu privire la viitoarea relatie cu Uniunea Europeana, titreaza The Guardian. Premierul britanic "se pregateste sa lanseze Regatul Unit intr-o noua batalie fara compromis cu cele 27 de state membre ale Uniunii Europene", adauga publicatia duminicala.

Johnson urmeaza sa prezinte luni principalele linii ale politicii sale pentru Regatul Unit, care a parasit vineri Uniunea Europeana, clarificandu-si pozitia pe tema felului in care va arata "divortul" dintre cele doua parti.

Presa britanica in general mai scrie ca Johnson va adopta o atitudine ferma la adresa fostului sau partener. "Boris transmite UE: niciun fel de concesii", titreaza Sunday Express, adaugand ca "premierul spune Uniunii Europene: No, Non, Nein!"

In discursul de luni, Johnson ar urma sa le propuna fostilor sai aliati "o oferta pe care o accepta sau nu", detaliaza editia duminicala a cotidianului britanic, propunand Bruxellesului sa aleaga intre un "acord de liber schimb similar celui incheiat cu Canada sau un acord dupa modelul celui incheiat cu Australia".

O sursa guvernamentala a declarat totodata agentiei de presa britanice Press Association ca Boris Johnson ar fi chiar gata sa riste revenirea la controalele la frontiere in cazul in care nu ajunge la un acord.

Aceasta inasprire a pozitiei se datoreaza - potrivit Sunday Telegraph - "tentativelor Uniunii Europene de a contracara acordul comercial" pe care Regatul Unit ar urma sa-l incheie cu Europa potrivit termenilor evocati in acordul negociat de Boris Johnson la sfarsitul lui octombrie trecut. Premierul s-a aratat "furios in particular", potrivit ziarului citat.

"Bruxellesul a cerut Regatului Unit sa acorde acces la zona sa de pescuit, sa se alinieze normelor economice europene si sa lase frontierele deschise liberei circulatii", scrie la randul sau Sunday Express.

"Sunt convins ca UE va dori sa-si respecte angajamentul in favoarea unui acord de liber schimb de tipul celui incheiat cu Canada", a incercat sa calmeze spiritele ministrul de externe britanic Dominic Raab, in declaratii facute duminica la postul Sky News.

Raab, care considera acest acord drept "cel mai bun din cate ...citeste mai departe despre "Boris Johnson va adopta o atitudine dura fata de UE dupa Brexit - presa britanica" pe Ziare.com

#Boris Johnson Brexit, #negocieri Brexit , #Stiri International