Cum vrea sa stimuleze Germania vanzarile de masini electrice

Luni, 22 Aprilie 2019, ora 10:15
3931 citiri
Cum vrea sa stimuleze Germania vanzarile de masini electrice
Foto: CC0 Creative Commons

Ministerul Economiei din Germania intentioneaza sa extinda pana la finalul lui 2020 subventiile pentru noile vehicule electrice, intr-un efort de a impulsiona vanzarile, se arata intr-un document consultat de Reuters.

Autoritatile de la Berlin incearca sa stimuleze cererea pentru vehicule electrice pentru protejarea mediului si ca raspuns la scandalul emisiilor (Dieselgate), care a afectat in ultimii ani producatorii auto germani, in mod special Volkswagen, dar si altii, inclusiv Daimler.

Documentul, elaborat de Ministerul Economiei, a fost trimis spre aprobare catre alte ministere din Germania.

In iunie 2016 au fost introduse subventii in valoare de 4.000 de euro (4.500 de dolari) la achizitionarea unei masini electrice noi iar programul ar urma sa se incheie in iunie 2019. Documentul consultat de Reuters prevede extinderea programului pana la 31 decembrie 2020.

Guvernul si producatorii auto impart finantarea, dar suma alocata - 1,2 miliarde de euro - nu a fost inca utilizata. Unele estimari arata ca subventiile acordate pana acum nu au depasit 500 de milioane de euro.

Vanzarile de autoturisme noi in Germania, cea mai mare piata auto din Europa, au scazut cu 0,2% anul trecut, la 3,44 milioane de vehicule, arata datele Autoritatii Federale din domeniul Transporturilor (KBA) . In 2018, cota de piata a vehiculelor echipate cu motoare diesel s-a redus la 32,3%, de la 38,8% in 2017, in timp ce la vehiculele pe benzina cota de piata s-a majorat la 62,4%, de la 57,7% in 2017. Cererea pentru masini hibride a crescut cu 53,8%, iar vanzarile de masini electrice au inregistrat un avans de 43,9%, arata datele KBA.

Luna trecuta, presedintele Asociatiei Industriei auto din Germania (VDA), Bernhard Mattes, anunta ca acest sector intentioneaza sa investeasca aproximativ 60 de miliarde euro in vehicule electrice si autonome.

"Vom investi peste 40 de miliarde de euro in mobilitate electrica, in urmatorii trei ani, si alte 18 miliarde de euro in digitalizare si in automobile conectate si autonome", a declarat Bernhard Mattes. Acesta a estimat ca gama de modele de automobile electrice produse in Germania se va tripla in urmatorii trei ani ajungand la aproximativ 100 de modele.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#vanzari masini electrice Germania , #Germania