Irlanda este pentru al cincilea an consecutiv cea mai dinamica economie a Uniunii Europene

Vineri, 15 Martie 2019, ora 09:49
2810 citiri
Irlanda este pentru al cincilea an consecutiv cea mai dinamica economie a Uniunii Europene
Foto: CC0 Creative Commons

Produsul Intern Brut al Irlandei a inregistrat o expansiune de 6,7% in 2018, dupa un avans de 7,2% in 2017, fiind cel mai rapid ritm de crestere a economiei din Uniunea Europeana, pentru al cincilea an consecutiv, transmite Reuters.

Statisticile din aceasta economie deschisa pot fi distorsionate, dupa ce datele pentru 2015 privind cresterea economica au fost ajustate, indicand un avans extraordinar de 26% comparativ cu 2014, rezultat care a fost insa influentat de faptul ca multe firme din industria de leasing aerian si-au mutat bilanturile in Irlanda.

Astfel de distorsiuni sunt legate de faptul ca o serie de multinationale si-au stabilit sediul in Irlanda. Totusi, si alte date mai stabile, de la somaj la vanzarile de retail, arata o crestere solida a economiei reale.

De asemenea, cererea pe plan intern a crescut cu 3,3%, stimuland avansul economiei, a anuntat joi Oficiul Central de Statistica (CSO) . In trimestrul patru din 2018, PIB-ul Irlandei a inregistrat o expansiune de 0,1%, fata de un avans de 0,9% in precedentele trei luni. Cresterea solida a redus nivelul datoriei Irlandei ca procent din PIB la aproximativ 68%, a anuntat un statistician al CSO, Michael Connolly.

Banca Centrala a Irlandei estimeaza o moderare a cresterii economiei la 4,4% in cazul unei iesiri a Marii Britanii din Uniunea Europeana cu un acord si o expansiune de doar 1,5% daca aceasta paraseste blocul comunitar fara nicio intelegere.

Tara denumita "Tigrul celtic" pentru dinamismul sau economic in anii '90, a fost nevoita insa sa recurga in 2011 la un plan de asistenta internationala, la trei ani dupa criza financiara din 2007 - 2009. Dupa finalizarea programului de asistenta, Irlanda si-a revenit rapid, o dovada in acest sens fiind scaderea ratei somajului sub pragul de 7% in luna ianuarie, pentru prima data dupa 2008, in conditiile in care, la inceputul lui 2012, rata somajului depasea 15%.

Irlanda este considerata economia europeana cea mai expusa la consecintele unei iesiri a Marii Britanii din Uniunea Europeana, avand in vedere legaturile comerciale stranse dintre cele doua tari.

#cea mai dinamica economie din UE, #economie Irlanda , #Irlanda