Jean-Claude Juncker: Britanicii au fost intotdeauna europeni cu jumatate de norma

Joi, 12 Septembrie 2019, ora 23:23
726 citiri
Jean-Claude Juncker: Britanicii au fost intotdeauna europeni cu jumatate de norma
Foto: captura video

Jean-Claude Juncker, presedintele in functie al Comisiei Europene, a declarat, in cadrul unui interviu acordat Euronews, ca britanicii au fost inca de la inceput "doar europeni cu jumatate de norma" si ca nu au fost niciodata intru totul de acord cu normele europene.

"Britanicilor li s-a spus timp de peste 40 de ani ca sunt parte a Uniunii, insa ei nu au vrut sa respecte toate politicile comune care au fost decise", a spus el. "Inca de la inceput, britanicii au fost europeni cu jumatate de norma, noi avem nevoie de europeni cu norma intreaga", a adaugat acesta.

Juncker a spus ca inca este de parere ca Marea Britanie doreste sa paraseasca Uniunea Europeana in ciuda haosului politic cu care se confrunta tara in acest moment si a apreciat ca Brexitul este o situatie din care atat Marea Britanie cat si Blocul comunitar vor avea de pierdut.

Intrebat daca este de parere ca "este un loc special in iad pentru cei care au promovat Brexit", asa cum a declarat Donald Tusk la inceputul acestui an, Juncker a declarat ca nu crede in existenta iadului.

"Nu as spune ca cineva merita sa ajunga in iad doar pentru ca a facut tot ce a putut, mai ales Theresa May", a spus el. Juncker a mai adaugat ca autoritatile de la Bruxelles nu au negociat "un acord" cu Theresa May, ci "un tratat".

Actualul lider al Comisiei Europene a mai spus ca organizarea referendumului privind Brexit a fost "o greseala" si a adaugat ca daca Parlamentul britanic ar fi acceptat Acordul Brexit, "lucrurile ar fi fost mai simple acum".

Actualul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a adoptat o abordare dura fata de Uniunea Europeana, respingand Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul si afirmand ca Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fara un nou tratat. ...citeste mai departe despre "Jean-Claude Juncker: Britanicii au fost intotdeauna europeni cu jumatate de norma" pe Ziare.com

#Juncker Brexit britanici Uniunea Europeana , #Stiri International