O statiune de ski din Austria isi redeschide pistele la mijlocul lunii mai

Joi, 16 Mai 2019, ora 10:20
3259 citiri
O statiune de ski din Austria isi redeschide pistele la mijlocul lunii mai
Foto: CC0 Creative Commons

O statiune de ski din Austria a anuntat miercuri ca isi redeschide pistele in acest week-end (18-19 mai), un eveniment fara precedent pentru mijlocul lunii mai, care este insa posibil dupa caderile de zapada din ultimele zile, transmite AFP.

"Nu e o gluma, vom redeschide pistele in week-end", anunta un mesaj publicat pe Twitter de statiunea Hochkar, un domeniu din Alpii austrieci situat la o altitudine cuprinsa intre 1.300 si 1.800 de metri, la aproximativ 150 de kilometri vest de capitala Viena.

Daca anterior s-a confruntat cu semne timpurii de seceta in aprilie, cu precipitatii scazute si temperaturi de peste 25 de grade celsius, mica republica alpina se confrunta de doua saptamani cu un episod hibernal neobisnuit. Acesta s-a tradus prin caderi de zapada de 70 pana la 130 de centimetri in timpul sarbatorii "Sfintii de Gheata" (11-13 mai) pe domeniul skiabil Hochkar, din centrul Austriei.

"Eram in mijlocul pregatirilor pentru sezonul de vara. Insa "Sfintii de Gheata" ne-au adus temperaturi scazute si precipitatii abundente, ceea ce ne-a dat ideea de a redeschide pistele", a declarat directorul statiunii Rainer Rohregger.

Pentru a sarbatori acest eveniment, statiunea de ski a anuntat ca accesul la instalatiile de transport pe cablu va fi gratuit pe parcursul intregului week-end.

"Skiatul la Hochkar in mijlocul lunii mai nu s-a mai intamplat niciodata", a subliniat Rainer Rohregger.

In mod normal, sezonul de ski la Hochkar se incheie pe 7 aprilie.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ski Austria mai, #18 mai ski Austria , #Austria