Rata defrisarilor din padurea amazoniana e aproape dubla fata de anul trecut

Luni, 09 Septembrie 2019, ora 11:55
683 citiri
Rata defrisarilor din padurea amazoniana e aproape dubla fata de anul trecut
Foto: Arhiva Pixabay

Rata defrisarilor din padurea amazoniana braziliana din ianuarie-august aproape s-a dublat in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, fiind afectati in plus 6.404,4 kilometri patrati (fata de 3.336,7 kilometri patrati), conform datelor oficiale provizorii furnizate duminica.

Aceasta reprezinta o crestere de 91,9%, conform AFP.

In luna august, au disparut 1.700,8 kilometri patrati de padure, mai putin decat in iulie (cand cifrele au crescut de patru ori), insa de trei ori mai mult decat in august 2018 (526,5 kilometri patrati), conform sistemului satelitar de evaluare in timp real a defrisarilor (DETER) al Institutului national de cercetare spatiala (INPE).

Rata despaduririlor a evoluat in ultimele patru luni, de la 738,2 kilometri patrati in mai si 936,3 kilometri patrati in iunie, la 2.255,4 kilometri patrati in iulie si 1.700,8 kilometri patrati in august.

Expertii estimeaza ca cifra de 10.000 kilometri patrati ar putea fi atinsa anul acesta pentru prima data din 2008.

Specialistii si actorii implicati in protectia mediului au pus aceasta crestere a ratei defrisarilor pe seama presiunii silvicultorilor si crescatorilor incurajati de sustinerea presedintelui brazilian Jair Bolsonaro pentru deschiderea rezervatiilor indigene si a zonelor protejate in vederea dezvoltarii acestor activitati si a celor de exploatare miniera.

In septembrie exista riscul sa se inregistreze mai multe focare in regiunea Amazoniei deoarece "varful defrisarilor se manifesta in iulie, iar cel al incendiilor in septembrie", a remarcat Ane Alencar, directorul stiintific al Institutului de Cercetare a Mediului din Amazonia (IPAM).

Citeste si Incendiile din Amazonia s-au restrans usor, dar un boicot international din partea companiilor este in crestere ...citeste mai departe despre "Rata defrisarilor din padurea amazoniana e aproape dubla fata de anul trecut" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#defrisari Brazilia padurea amazoniana , #Stiri International