Rusia: Fostul proprietar al celei mai mari rafinarii independente de petrol a fost arestat la Moscova

Luni, 15 Iulie 2019, ora 10:27
5662 citiri
Rusia: Fostul proprietar al celei mai mari rafinarii independente de petrol a fost arestat la Moscova
Foto: Pixabay

Fostul proprietar al rafinariei Antipinsky, cel mai mare producator independent de petrol din Rusia, incarcata de datorii, a fost arestat la Moscova, a anuntat duminica compania intr-un comunicat, transmite luni Reuters.

Grupul New Stream a informat ca seful sau, Dmitri Mazurov, a fost arestat sambata de catre Comisia de ancheta pe aeroportul Seremetievo din Moscova, in momentul revenirii sale in Rusia.

Conform comunicatului grupului care a detinut anterior rafinaria, Mazurov este suspect intr-un caz de frauda. New Stream nu a oferit informatii suplimentare.

Autoritatile nu au fost imediat disponibile pentru comentarii.

Luna trecuta, SOCAR Energoresurs, o societate mixta, formata din cel mai mare creditor al Rusiei, Sberbank, si un grup de investitori, a achizitionat o participatie de 80% la rafinaria Antipinsky. Sberbank este principalul creditor al fabricii.

Rafinaria, care are o capacitate anuala de 9 milioane de tone, si-a anuntat falimentul in luna mai, la cateva saptamani dupa ce un tribunal din Londra a ordonat blocarea activelor sale ca raspuns la un proces intentat de o casa de tranzactionare.

Datele instantei britanice indica creante in valoare de 346.5 miliarde de ruble (5.5 miliarde de dolari) .

#rafinarii petrol Rusia, #rafinarie independenta Rusia , #Rusia