Rusia isi retrage trupele dintr-o zona a Siriei, dupa ce turcii au lansat un atac aerian si terestru

Sambata, 20 Ianuarie 2018, ora 21:17
1045 citiri
Rusia isi retrage trupele dintr-o zona a Siriei, dupa ce turcii au lansat un atac aerian si terestru
Foto: Arhiva Ziare.com

Militarii rusi au parasit regiunea Afrin din nordul Siriei unde armata turca a lansat o ofensiva terestra si aeriana impotriva militiilor kurde Unitatile de Aparare a Poporului (YPG), a anuntat, sambata, Ministerul rus al Apararii.

"Comandamentul fortelor ruse din Siria a luat masuri pentru a asigura securitatea militarilor rusi desfasurati in zona Afrin", a afirmat ministerul intr-un comunicat, precizand ca trupele au fost retrase catre zona "de detensionare" Tall Rifaat, relateaza AFP.

Aceste masuri au fost luate "pentru a impiedica posibile provocari si pentru a exclude orice amenintare la viata militarilor rusi".

Anuntul armatei ruse are loc dupa ce Turcia a confirmat ca a lansat o operatiune militara in nordul Siriei impotriva militiilor kurde Unitatile de Aparare a Poporului, considerate de Ankara drept o organizatie terorista.

Rusia a intervenit militar in Siria din septembrie 2015 in sprijinul fortelor regimului de la Damasc si impotriva jihadistilor Statului Islamic.

Un oficial kurd a declarat, sambata, ca avioane de lupta turcesti au lovit zone rezidentiale din Afrin si mai multe persoane au fost ranite, relateaza Reuters. ...citeste mai departe despre "Rusia isi retrage trupele dintr-o zona a Siriei, dupa ce turcii au lansat un atac aerian si terestru" pe Ziare.com

#Rusia retrage trupe Siria Turcia atac , #Stiri International