Salariile din Marea Britanie au avut cel mai rapid ritm de crestere din ultimii 11 ani

Marti, 13 August 2019, ora 12:53
1356 citiri
Salariile din Marea Britanie au avut cel mai rapid ritm de crestere din ultimii 11 ani
Foto: Pixabay

Majorarea salariilor in Marea Britanie a fost peste asteptari in trimestrul doi din 2019, in timp ce rata somajului a crescut usor, arata datele publicate marti de Oficiul National de Statistica (ONS), transmit BBC si Reuters.

Castigurile totale, excluzand bonusurile, au crescut in ritm anual cu 3,9% in perioada aprilie-iunie 2019, de la 3,6%, depasind estimarile analistilor, de 3,8%.

Incluzand bonusurile, salariile au urcat cu 3,7% in trimestrul doi din 2019, in linie cu estimarile analistilor, si in crestere fata de 3,5% in mai. Este cel mai rapid ritm de crestere a salariilor din 2008 pana in prezent. Banca Angliei (BoE) se asteapta la un avans al salariilor de 3% la finalul acestui an.

Din martie 2018, cresterea salariilor in Marea Britanie depaseste rata inflatiei.

"Excluzand bonusurile, salariile reale au inregistrat cel mai rapid ritm de crestere din ultimii aproape patru ani, dar nivelul salarizarii nu a revenit inca la varful de dinaintea crizei", a apreciat Matt Hughes, statistician la ONS.

Oficiul National de Statistica a anuntat ca rata somajului a urcat la 3,9% in trimestrul doi din 2019, de la la 3,8% in precedentele trei luni, cand s-a inregistrat cel mai redus nivel din 1975. Aproximativ 1,33 milioane de persoane erau in somaj la sfarsitul lunii iunie, in scadere cu 33.000.

Numarul angajatilor din Regatul Unit a crescut cu 115.000 in trimestrul doi din 2019, la nivelul record de 32,811 milioane.

#salarii Marea Britanie , #Anglia