Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
International > Stiri International
A   A   A

SUA: Sanctiunile impotriva Coreei de Nord vor fi ridicate doar dupa denuclearizarea completa

SUA: Sanctiunile impotriva Coreei de Nord vor fi ridicate doar dupa denuclearizarea completa
Foto: Arhiva Pixabay
Reprezentanti ai Statelor Unite, Coreei de Sud si Japoniei au afirmat, joi, ca vor lucra impreuna pentru a se asigura ca Phenianul va renunta la programul sau nuclear, in urma summit-ului intre presedintele american Donald Trump si liderul nord-coreean, Kim Jong-un.
Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, ministrul sud-coreean de Externe, Kang Kyung-wha, si ministrul nipon de Externe, Taro Kono, s-au intalnit la Seul, la doua zile dupa summit-ul Trump-Kim, in cadrul careia cei doi lideri au semnat un acord privind denuclearizarea Peninsulei Coreene.

Pompeo a afirmat ca Phenianul si-a luat angajamentul de a renunta la arsenalul sau nuclear, insa considera ca "nu va fi un proces usor", relateaza Reuters.

In acest context, presedintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat ca lumea a scapat de amenintarea unui conflict nuclear.

"Au fost facute multe analize privind urmarile summit-ului, dar consider ca cel mai important lucru este ca oamenii, inclusiv din Statele Unite, Japonia si Coreea, au scapat de amenintarea unui razboi, a armelor nucleare si a rachetelor", i-a transmis Moon Jae-in lui Mike Pompeo.
Mike Pompeo a reiterat faptul ca sanctiunile impuse Phenianului vor ramane in vigoare pana la denuclearizarea completa a Peninsulei Coreene.

"Doar cand vom ajunge la denuclearizarea completa vom renunta la sanctiuni", a declarat secretarul de Stat.

"Sunt multe puncte de vedere diferite privind rezultatele summit-ului, dar cel mai important este ca a permis intregii lumi - inclusiv americanilor, japonezilor si chinezilor - sa scape de amenintarea unui razboi nuclear si a rachetelor cu raza lunga de actiune", a adaugat seful diplomatiei SUA.

Presa nord-coreeana a relatat, miercuri, ca Donald Trump si Kim Jong-un vor aborda principul "pas cu pas si actiune simultana" pentru a obtine pace si denuclearizare in Peninsula Coreea.

Citeste si Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace dupa intalnirea cu Kim Jong UnNew York Times: Ce s-a intamplat la summitul Trump-Kim si de ce conteazaAFP a publicat textul acordului comun de la summitul Trump-Kim din SingaporeTrump si Kim Jong Un au stat fata in fata: O intalnire cu adevarat istorica sau doar o chestiune de imagine?Limbajul corpului: Ce au transmis fara sa vrea Trump si Kim Jong Un la intalnirea istorica ...citeste mai departe despre "SUA: Sanctiunile impotriva Coreei de Nord vor fi ridicate doar dupa denuclearizarea completa" pe Ziare.com
Facebook ShareTweetGoogle Share
 Joi, 14 Iunie 2018, ora 10:56

 Articol citit de 918 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor