UE si China semneaza prima declaratie comuna in care avertizeaza impotriva razboaielor comerciale

Luni, 16 Iulie 2018, ora 16:28
2439 citiri
UE si China semneaza prima declaratie comuna in care avertizeaza impotriva razboaielor comerciale
Foto: CC0 Creative Commons

Uniunea Europeana si China au semnat luni la Beijing prima lor declaratie comuna din 2015, in urma unei reuniuni intre presedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, presedintele Consiliului European Donald Tusk si premierul chinez Li Keqiang, transmite dpa.

Documentul de opt pagini abordeaza diferite aspecte, de la Siria si Afganistan pana la productia mondiala de otel, cuprinzand de asemenea o declaratie suplimentara privind schimbarile climatice si energiile regenerabile. Semnarea unui astfel de document nu a fost posibila in 2016 si 2017 pe fondul dezacordurilor cu privire la Marea Chinei de Est.

In ce priveste clima, China si UE evita sa critice direct SUA - care si-au anuntat anul trecut retragerea din acordul de Paris privind schimbarile climatice -, dar subliniaza, in comunicatul comun de dupa reuniune, ca acordul din 2015 a demonstrat ca "multilateralismul poate reusi sa construiasca solutii corecte si eficiente pentru cele mai importante probleme globale actuale".

Cele doua parti isi reafirma totodata angajamentul fata de crearea unui mecanism pentru transferul a 100 de miliarde de dolari anual din tarile bogate catre cele mai sarace pentru a le ajuta sa se adapteze schimbarilor climatice, initiativa contestata intens de SUA.

China si UE promit de asemenea sa coopereze indeaproape pentru a promova solutii eficiente la problema emisiilor din domeniul aviatiei si al transporturilor si sa caute noi modalitati de cooperare in ce priveste comertul cu emisii de dioxid de carbon, a consemnat Reuters.

In cadrul discutiilor, atat reprezentantii Chinei cat si ai UE au evocat conflictul comercial al Beijingului cu SUA si necesitatea de a proteja economia globala de un "razboi comercial" total, dar si reforma Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC).

"Este datoria comuna a Europei si Chinei, Americii si Rusiei, sa nu distruga aceasta ordine (mondiala), ci sa o imbunatateasca. Sa nu inceapa razboaie comerciale, care s-au transformat atat de des in istoria noastra in conflicte deschise, ci sa reformeze cu curaj si responsabilitate ordinea internationala bazata pe reguli", a declarat intr-un discurs presedintele Consiliului European, citat de dpa.

Acesta a facut apel de asemenea la presedintii american si rus, Donald Trump si Vladimir Putin, sa "inceapa impreuna acest proces printr-o reforma a OMC", adaugand ca "mai este timp sa prevenim conflictul si haosul".

La randul sau, premierul chinez a afirmat ca tara sa nu vrea un razboi comercial cu SUA. "Nimeni nu iese castigator dintr-un razboi comercial", a declarat Li presei. "Depinde de SUA si China sa reglementeze lucrurile", a mai spus el, fara a da detalii.

Tensiunile in plan comercial s-au acutizat la inceputul acestei luni intre SUA si China, dupa ce si-au impus reciproc taxe vamale asupra unor importuri in valoare de 34 miliarde de dolari, iar Washingtonul a anuntat ca ar putea extinde masura la marfuri chineze valorand 200 de miliarde de dolari.

Pe de alta parte, UE si China au semnalat ca au avansat in directia unui acord bilateral privind investitiile, acord aflat in negocieri de patru ani.

Jean Claude Juncker a notat ca investitiile europene in China in 2017, in valoare de 6 miliarde de euro, au fost de cinci ori mai mici decat cele chineze in Europa in aceeasi perioada, decalaj care, potrivit presedintelui CE, "reflecta preocuparea investitorilor europeni cu privire la povara legislativa si administrativa cu care se confrunta uneori companiile straine in China". Juncker a facut apel la un "mediu deschis de investitii", a relatat dpa.

#China UE comert , #Europa