Municipalitatile din Romania pot aplica pentru instalarea de Wi-Fi gratuit in spatiile publice

Marti, 06 Noiembrie 2018, ora 16:45
1814 citiri
Municipalitatile din Romania pot aplica pentru instalarea de Wi-Fi gratuit in spatiile publice
Foto: CC0 Creative Commons

Comisia Europeana (CE) anunta lansarea primei cereri de proiecte prin programul "WiFi4EU", prin care municipalitatile din Uniunea Europeana (UE), implicit si din Romania, vor putea solicita finantare pentru instalarea de puncte de acces public si gratuit la internet wireless, se arata intr-o informare a Reprezentantei CE la Bucuresti.

Potrivit sursei citate, in aceasta runda vor fi acordate bonuri valorice de 15.000 euro fiecare pentru primele 2.800 de municipalitati, urmand sa fie distribuite minimum 15 bonuri pentru fiecare stat-membru in parte pe baza principiului "primul sosit, primul servit". Bonul valoric poate fi utilizat pentru instalarea de puncte de acces gratuit la Wi-Fi in spatii publice: parcuri, piete si cladiri publice, biblioteci, muzee si centre de sanatate.

Pentru a solicita finantare, municipalitatile trebuie sa urmeze o serie de etape, precum: sa fie deja inregistrate pe platforma online wifi4eu.eu, sau sa se inregistreze pe aceasta, pana in 7 noiembrie, la ora 14:00, iar odata cu deschiderea oficiala a cererii de proiecte, in perioada 7 noiembrie, ora 14:00 - 9 noiembrie, ora 18:00, sa se conecteze si sa depuna candidatura pe wifi4eu.eu.

Pana in prezent, la nivelul UE, s-a inscris una din cinci municipalitati. In urmatorii doi ani, vor mai urma alte trei cereri de proiecte, iar in total, pana in anul 2020, vor fi alocate 120 milioane de euro pentru pana la 8.000 de municipalitati din UE.

Retele finantate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fara publicitate si nu vor colecta date cu caracter personal. Finantarea va fi acordata numai retelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente si cu o calitate similara in acelasi spatiu public.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#wifi gratuit spatii publice, #wifi gratuit , #Internet wireless