Twitter: Facilitati pentru a raporta dezinformarile la alegerile din Marea Britanie

Marti, 12 Noiembrie 2019, ora 08:28
935 citiri
Twitter: Facilitati pentru a raporta dezinformarile la alegerile din Marea Britanie
Foto: Arhiva Pixabay

Twitter va facilita raportarea informatiilor inselatoare legate de procesul de votare la alegerile care vor avea loc in Marea Britanie pe 12 decembrie, la mai putin de o luna de la intrarea in vigoare a interzicerii publicitarii politice la nivel global.

Platforma de socializare este un instrument vital pentru candidati, partide politice si jurnalisti - asa pot sa transmita informatii si sa declanseze dezbateri -, dar a fost folosita si pentru raspandirea de stiri false, cum ar fi clipuri video trucate, sau pentru abuzarea si amenintarea unor persoane.

Compania a anuntat luna trecuta ca va opri reclamele politice, iar alegerile din Marea Britanie vor fi primul test major al acestei politici noi, transmite Reuters.

Twitter a anuntat luni ca ia masuri suplimentare pentru a se asigura ca alegerile din Marea Britanie vor fi "sanatoase, deschise si sigure".

Compania va lansa un instrument pentru ca oamenii sa poata raporta informatiile inselatoare in mod deliberat despre procesul de votare, de exemplu, cum trebuie sa votezi sau sa te inregistrezi la vot, sau informatii false despre data sau timpul alegerilor.

"Am infiintat o echipa multi-functionala pentru alegerile din Marea Britanie, care va proteja in mod proactiv integritatea discutiilor legate de alegeri si va identifica posibilele riscuri din partea unor persoane rauvoitoare", a transmis Twitter.

Utilizatorii participanti la dezbaterile electorale vor putea sa foloseasca un emoji personalizat pentru alegeri, activat de utilizarea unor hashtag-uri precum #GE19.

Directorul general Jack Dorsey a declarat luna trecuta ca platforma va interzice publicitatea politica.

Decizia Twitter a amplificat presiunea asupra Facebook, care continua sa permita reclamele politice, chiar si pe cele care contin informatii false sau inselatoare, directorul general Mark Zuckerberg sustinand ca platforma nu vrea sa ingradeasca dezbaterile politice.

Twitter va publica detalii despre interdictie pe 15 noiembrie si o va pune in aplicare pe 22 noiembrie.

Compania va creste totodata investitiile in sistemele care pot detecta abuzurile inainte ca acestea sa fie semnalate de utilizatori, jumatate din tweet-urile abuzive fiind acum identificare de tehnologie. ...citeste mai departe despre "Twitter: Facilitati pentru a raporta dezinformarile la alegerile din Marea Britanie" pe Ziare.com

#informatii false twitter raportare , #Stiri Internet