Cum poti alege ceasul potrivit pentru intalnirile de business

Luni, 09 Decembrie 2019, ora 12:43
1693 citiri
Cum poti alege ceasul potrivit pentru intalnirile de business
foto: Shutterstock

Daca esti in cautarea unui ceas sau vrei sa stii ce anume ar trebui sa porti la mana in functie de momentul zilei, situatie si cum esti imbracat, iti prezentam cateva notiuni de baza despre ceasuri si cum trebuie ele alese si purtate. Nu te teme, familiarizarea cu lumea complicata a ceasurilor poate fi coplesitoare la inceput.

Ceasuri mecanice vs. ceasuri cu quartz

In general, diferenta dintre ceasurile mecanice (manual sau automate) si cele cu quartz se poate face foarte simplu, observand secundarul. In majoritatea cazurilor, secundarul ceasurilor cu quartz sare de la o secunda la alta, in timp ce secundarul ceasurilor mecanice are o miscare constanta, lina. Avantajul unui ceas cu quartz sta in faptul ca nu trebuie intors, iar o baterie buna poate rezista chiar si doi-trei ani.

Bineinteles, un ceas mecanic da un aer de eleganta si stil. Iti recomandam un ceas automatic, al carui resorturi se incarca odata cu miscarea mainii sau automat, daca sunt depozitate intr-o cutie speciala pentru ceasuri. Ar trebui sa stii insa ca ceasurile mecanice sunt intotdeauna mai scumpe decat cele cu quartz, datorita complexitatii mecanismului din interior si a procesului minutios de productie.

Simplitate sau complicatii

Un ceas poate fi simplu, cu secundar, minutar, orar, sau ceva mai complex. Functiile mecanice suplimentare fata de masurarea timpului real se numesc, in limbaj de specialitate, complicatii. Acestea pot varia de la simpla afisare a datei la cronometre sau chiar calendare perpetue. Poate cea mai cunoscuta complicatie este functia de cronograf sau cronometru. Un ceas-cronograf are, de obicei, doua-trei cadrane circulare, mai mici, care pot indica timpul cronometrat, la nivel de sutimi de secunda, minute sau pana la o ora.

Functia de afisare a datei este o alta complicatie frecvent utilizata. Majoritatea ceasurilor vor afisa data mereu pana la 31, indiferent de luna, astfel incat va trebui sa potrivesti data la fiecare doua luni. Insa alte ceasuri au un calendar complet, indicand atat data, cat si ziua saptamanii sau chiar luna curenta. O complicatie mai avansata poate indica inclusiv faza lunara pe cadran.

Asa cum se vede, poate suna deja extrem de complex, mai ales ca toate aceste sisteme sunt mecanice. Insa ceasuri cu calendare extrem de complicate sunt unele care permit calibrarea doar o data pe an sau o data la patru ani. Alte complicatii des intalnite sunt alarmele, semnalele acustice precum melodiile sau mecanisme de tip Tourbillon, care limiteaza efectul gravitatiei asupra masurarii timpului, desi unii specialisti nu il considera o complicatie.

Stiluri de ceasuri

Exista o sumedenie de tipuri de ceasuri pe piata, de la cele simple si ieftine, precum aceste modele Daniel Klein pana la branduri de renume, precum Gallet sau Patek Phillipe, ce pot ajunge la cateva milioane de euro. Cel mai simplu model este ceasul casual, care poate fi purtat aproape zilnic, putand fi atat analog, cat si digital. Tot in aceasta categorie putem include si ceasurile smart.

In situatii care necesita un stil sobru, costum sau poate black tie code, ar trebui sa alegi un ceas pentru costum. Este un tip elegant, cu un cadran simplu, rotund, patrat sau rectangular, dar totodata sofisticat, fara complicatii (poate doar simpla afisare a datei). Cureaua trebuie sa fie intotdeauna din piele, de culoare neagra, maro sau in nuante apropiate.

Ceasul de teren este descendentul ceasurilor folosite de militari in cel de-al Doilea Razboi Mondial, pentru a-si coordona atacurile. Au o marime mica spre medie, ca sa nu incomodeze, ecran functional, de obicei alb cu cifre negre, pentru a fi usor de citit. De obicei, acele pot lumina. Carcasa este aproape mereu rotunda, din otel sau uneori chiar din titan, avand curea de piele sau textila. Acest model de ceas este foarte versatil, putand fi purtat zilnic, atat in cadrul unor intalniri de business, cat si la o iesire cu prietenii.

Ceasurile dive sunt unele dintre cele mai de intalnite. Destinate initial celor care petreceau mult timp in apa, acestea sunt indraznete, cu carcase circulare, metalice si rame functionale, Cureaua este metalica, iar singurele complicatii sunt cele care arata data.

Ceasurile de tip aviator sau pilot sunt foarte apreciate pentru aspectul lor, fiind construite pentru a fi usor de citit. Au curea din piele in cele mai multe cazuri si pot prezenta complicatii mai multe, in general data si cronograf. Se pot purta in situatii casual, niciodata in cadrul unui eveniment formal.

Ceasurile racing sunt medii spre mari, cu cadrane sportive, contrast mare, curea din piele ori metal si complicatii precum cronograf sau tahimetru. Ceasurile racing ies destul de mult in evidenta, astfel ca sunt potrivite pentru situatii casual, precum iesirile cu prietenii.

#alegere ceas business, #sfaturi ceas business , #Shopping