Avem lege pentru telemunca: Cum semnam condica atunci cand lucram de acasa si ce facem cu orele suplimentare?

Vineri, 13 Aprilie 2018, ora 00:00
1778 citiri
Avem lege pentru telemunca: Cum semnam condica atunci cand lucram de acasa si ce facem cu orele suplimentare?
Foto: Arhiva Ziare.com

Avem lege pentru telemunca, cu ceva avantaje, dar si unele dezavantaje majore. Insa oare vom putea tine evidenta orelor lucrate de acasa (sau din alta parte) ori a celor suplimentare?

Ziare.com a stat de vorba cu Mihaela Nitu, avocat senior la Cabinetul de Avocatura Gruia Dufaut, despre acest act normativ, care a intrat in vigoare la data de 4 aprilie.

Utilitatea legii. Avantaje

Legea nr. 81/2018 defineste telemunca drept forma de organizare prin care salariatul isi indeplineste, in mod regulat si voluntar, atributiile specifice functiei, ocupatiei sau meseriei pe care o detine, in alt loc decat locul de munca amenajat de angajator, cel putin o zi pe luna, folosind tehnologia informatiei si comunicatiilor.

Dar de ce a fost nevoie de o lege speciala pentru telemunca?

Avocatul spune ca era cazul sa ne adaptam "la realitatea relatiilor de munca actuale si la avansul tehnologic, dar si din nevoia de a imprima mai multa flexibilitate in relatia angajat/angajator".

Numai ca tara noastra e putin cam in urma in ceea ce priveste legiferarea lucrului la distanta.

Mihaela Nitu spune ca UE a facut un pas urias in sensul modernizarii pietei muncii inca din 2002, cand la Bruxelles s-a incheiat un Acord-cadru european privind teleworkingul (telemunca) intre partenerii sociali.

Ce s-a schimbat intre timp in Romania?

Ei bine, avocatul spune ca, pana acum, Codul Muncii din tara noastra reglementa doar "munca la domiciliu", care functioneaza oarecum pe acelasi principiu: munca desfasurata in alt loc de munca decat cel amenajat de angajator. "Totusi, fata de vechea prevedere (care ramane in vigoare), noile dispozitii reglementeaza in mod expres situatia in care salariatul lucreaza in diverse locuri, de la distanta, nu doar la domiciliu sau la resedinta obisnuita".

Avantajele noilor dispozitii privesc atat angajatorii, cat si salariatii, spune Mihaela Nitu.

Pe de o parte, companiile "isi pot diminua costurile administrative cu spatiile utilizate ca sedii, costurile cu utilitatile", in timp ce lucratorii ar putea beneficia "de o eliminare si/sau diminuare a timpului pierdut cu deplasarea la si de la locul de munca, respectiv o reducere a costurilor cu transportul la locul de munca".

"De asemenea, ne putem gandi la o valorificare mai buna a timpului de lucru, la asigurarea unui echilibru mai bun intre viata profesionala si cea personala a salariatului sau chiar la reducerea stresului pentru angajat si cresterea productivitatii acestuia prin de ...citeste mai departe despre "Avem lege pentru telemunca: Cum semnam condica atunci cand lucram de acasa si ce facem cu orele suplimentare?" pe Ziare.com

#telemunca, #telemunca avantaje, #lege telemunca, #munca acasa lege, #munca acasa romania , #Stiri Locuri de munca