China reduce la jumatate tarifele suplimentare aplicate bunurilor americane

Vineri, 07 Februarie 2020, ora 09:58
961 citiri
China reduce la jumatate tarifele suplimentare aplicate bunurilor americane
Foto: Arhiva Pixabay

China a anuntat joi ca va reduce la jumatate tarifele suplimentare aplicate anul trecut pentru 1.717 bunuri americane, in urma semnarii primei faze a acordului comercial cu Statele Unite, care a adus un armistitiu in razboiul comercial dintre cele mai mari doua economii ale lumii.

In timp ce anuntul este similar cu angajamentul asumat de SUA in cadrul acordului, este considerat de catre analisti si ca o miscare a Beijingului pentru cresterea increderii, pe fondul epidemiei care a perturbat afacerile si perceptia investitorilor, transmite Reuters.

Perspectiva economica imediata este pusa insa sub semnul intrebarii de posibilitatea relatata de presa chineza ca Beijingul sa invoce o clauza pentru dezastru prevazuta in acord, care i-ar putea permite sa evite repercusiunile, in eventualitatea in care nu si-ar respecta tinta pentru achizitii de bunuri si servicii americane in 2020.

Ministerul de Finante chinez a anuntat ca, incepand din 14 februarie, tarifele suplimentare aplicate anumitor bunuri vor fi reduse de la 10% la 5%, iar altele de la 5% la 2,5%.

Ministerul nu a mentionat valoarea bunurilor afectate de decizie, dar produsele care beneficiaza de noua masura fac parte din bunurile de 75 de miliarde de dolari pentru care China a anuntat anul trecut ca va impune tarife de 5% si de 10%, care au intrat in vigoare pe 1 septembrie.

Intr-un comunicat separat, Ministerul de Finante a aratat ca reducerea tarifelor corespunde cu cea anuntata de Statele Unite pentru bunurile chineze, care va intra in vigoare pe 14 februarie.

Noi ajustari vor depinde de dezvoltarea situatiei bilaterale economice si comerciale, potrivit ministerului chinez.

Anuntul a fost bine primit de pietele financiare. Yuanul a atins cel mai ridicat nivel din ultimele doua saptamani, iar actiunile din Asia si de pe Wall Street au crescut la randul lor. ...citeste mai departe despre "China reduce la jumatate tarifele suplimentare aplicate bunurilor americane" pe Ziare.com

#china acord comercia sua, #tarife bunuri americane china , #Stiri Macroeconomie