Comunitatea forestierilor: In industriile lemnului si mobilei din Romania s-a instalat o stare de criza

Joi, 05 Decembrie 2019, ora 11:36
5405 citiri
Comunitatea forestierilor: In industriile lemnului si mobilei din Romania s-a instalat o stare de criza
Foto: Pixabay

Industria lemnului si industria mobilei sunt intr-o stare de criza, care se afla in plina evolutie, a atentionat, joi, in cadrul Forumului Padurilor, Industriei Lemnului si Economiei Verzi, Catalin Tobescu, presedintele Comunitatii Forestierilor - Fordaq.

"Foarte multi antreprenori vor sa iasa din business-ul din industria lemnului si din industria mobilei. Este un lucru care ar trebui sa dea din ce in ce mai mult de gandit. Pe baza informatiilor date de INS (Institutul National de Statistica, n.r.), pe indicii productiei industriale, inregistram o scadere de 8% anul acesta, in industria mobilei, si de 5% in industria de prelucrare primara a lemnului. Avem un trend de crestere a importurilor de mobila, o crestere a importurilor de cherestea, o crestere foarte mare a importurilor de lemn rotund... Dincolo de discutiile oarecum artificiale din spatiul public, in sector s-a instalat o stare pe care nu as evita sa o numesc de criza, care este in plina evolutie", a mentionat Tobescu.

Conform datelor Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR), publicate in luna noiembrie, productia de mobila autohtona este de 2,5 miliarde de euro pe an, fiind orientata cu precadere la export, in conditiile in care 86% din ceea ce se produce se comercializeaza peste hotare.

In ceea ce priveste exportul, industria romaneasca de mobilier se afla pe locul 11 in lume si pe locul 5 in Uniunea Europeana (UE), iar principalele tari destinatare ale exportului romanesc de mobila sunt, in ordine, Germania, Franta, Italia, Slovacia, Cehia, Marea Britanie, Olanda, Spania, Belgia, Polonia, Suedia, Austria, Ungaria, SUA, Elvetia si Federatia Rusa, precizeaza APMR.

Totodata, cifrele arata ca a crescut diferenta intre pretul de export si cel de import de la 15,5%, in 2016, la 28,4%, in 2018, adica aproape s-a dublat.

Pe de alta parte, producatorii de mobila din Romania au avertizat ca isi rezerva dreptul de a actiona in instanta orice incercare de defaimare a acestui sector, indiferent ca vine din partea reprezentantilor unor ONG-uri sau a unor jurnalisti care nu se informeaza din mai multe surse, asa cum cere deontologia.

"Avand in vedere eforturile pe care APMR si companiile membre le fac pentru dezvoltarea industriei romanesti si a exportului de mobilier, Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania isi rezerva dreptul de a actiona in instanta orice incercare de defaimare a acestui sector, indiferent ca vine din partea reprezentantilor unor ONG-uri sau a unor jurnalisti care nu se informeaza din mai multe surse, asa cum cere deontologia", a sustinut, luna trecuta, Aurica Sereny, presedintele Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR), intr-un comunicat transmis AGERPRES in 19 noiembrie.

Precizarile APMR au aparut dupa ce activistul de mediu Gabriel Paun, presedintele organizatiei Agent Green, a declarat in presa centrala ca atunci "cand vine vorba despre mobila ieftina, de proasta calitate, care devasteaza padurile si se vinde pe toata planeta, Romania este cap de lista".

Proprietarii si administratorii de paduri din Romania, producatorii de mobila, organizatiile de mediu, asociatiile forestierilor si reprezentantii institutiilor statului participa, joi, la cea de-a III-a editie a Forumului Padurilor, Industriei Lemnului si Economiei Verzi.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#industria lemnului Romania, #industria mobilei Romania , #Industria lemnului