Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
A   A   A

Cum sa-ti faci ferma cu bani de la stat. In 2013 sunt fonduri de 150 milioane de euro

Cum sa-ti faci ferma cu bani de la stat. In 2013 sunt fonduri de 150 milioane de euro
Fermierii pot accesa credite de pana la 5.000 de euro de la MADR pentru fermele familiale
Fermierii au la dispozitie fonduri nerambusabile, completate acum si cu credite "garantate" si acordate de Ministerul Agriculturii pentru infiintarea fermelor de familie. In plus, fermierul nu trebuie nici macar sa intocmeasca proiectul pe care il depune pentru ca are la dispozitie unul tip.
Dupa ce Business24 a prezentat in exclusivitate intentiile autoritatilor de a infiinta un fond prin care fermierii pot accesa credite de pana la 5.000 de euro, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit despre scopul acestui intrument de creditare.

Ministerul Agriculturii "planteaza" credite bancare pentru fermieri

"Vom avea peste 100 de milioane de euro, bani pe care ii vom pune la dispozitia sistemului bancar. Nu stiu deocamdata modalitatile, dar bancile ii vor pune dupa aceea la dispozitia beneficiarilor cu anumite facilitati pe care le vom prezenta dupa ce vom discuta in aceste zile cu celelalte ministere. Noutatea este ca vom avea si partea de garantare asigurata. Beneficiarii nu vor trebui sa vina cu garantii proprii pentru a obtine aceste credite", a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin in cadrul unui interviu acordat Agerpres.

Finantare din fonduri europene si credit de la stat

Practic, autoritatile vor sa ii "indemne" pe fermierii sa se asocieze si sa produca mai mult decat au nevoie pentru consum. Activitatile din cadrul fermei sunt realizate, in principal, de catre membrii familiei.

"Subzistenta inseamna 1-2 capete unde sigur laptele se foloseste doar in familie, fermele de familie vor sa iasa cu acesti fermieri de 1-2 capete si sa le duca la 20 sa vina si sa produca pentru piata. Asta este ceea ce vrem sa facem," a declarat ministrul Agriculturii Daniel Costantin intr-un interviu acordat Business24.

Dimensiunea economica a fermei de familie poate fi intre 2 - 50 UDE (Unitatea de dimensiune economica exprima dimensiunea unei exploatatii agricole determinata pe baza marjei brute standard a exploatatiei).

Fermierii au la dispozitie pe de o parte fonduri europene nerambursabile pentru a infiinta astfel de ferme de familie. In prima etapa de depunere a proiectelor vor fi alocate 50 de milioane de euro prin Programul National de Dezvoltare Rurala. Pot primi finantare de pana la 50.000 de euro in jur de 1.000 de ferme de familie.

Ministerul Agriculturii devine "banca"

Pe langa finantarea nerambursabila de la stat, fermierii trebuie sa asigure o parte din finantare. Intrucat fermierii nu au la dispozitie foarte multe produse bancare pentru creditare sau cele care sunt pe piata au dobanzi si comisioane foarte mari, Ministerul Agriculturii pune la bataie 100 de milioane de euro pentru creditele fermierilor.

Practic, pentru partea lui de finantare, fermierul poate sa acceseze un credit de la MADR de pana in 5.000 de euro prin fondul de micro-creditare.

Fara prea multa bataie de cap, fermierii pot depune proiecte tip

Un alt beneficiu pe care il au fermierii care vor sa isi infiinteze ferme de familie este proiectul scris deja de autoritati.

"Fermierul nu trebuie decat sa ia proiectul care va fi si acela gratuit. In acest an mi-as fi dorit sa avem timp sa elaboram mai multe proiecte tip, dar din pacate avem doar patru proiecte pe care le vom pune la dispozitia beneficiarilor. Din cele patru proiecte tip, unul va fi pentru cresterea bovinelor pentru lapte, iar pe zona de horticultura cred ca vor fi doua proiecte tip, respectiv pentru culturi in spatii protejate si in camp, insa nu le vom exclude si pe celelalte. Cine vrea sa vina cu un proiect propriu poate sa aplice fara nicio problema", a adaugat Constantin.
Facebook ShareTweetGoogle Share
 Luni, 13 Mai 2013, ora 15:51
 Autor:  Cristina Cauea

 Articol citit de 9545 ori

Cele mai citite
Comenteaza!
Versiuni: mobil / Web
Contact  |  Ajutor
Termeni si conditii  |  Cookie
 
^
A   A   A
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor