Romania a avut cea mai mare inflatie din UE, in aprilie

Miercuri, 16 Mai 2018, ora 12:59
2093 citiri
Romania a avut cea mai mare inflatie din UE, in aprilie
Foto: CC0 Creative Commons

Rata anuala a inflatiei a scazut in aprilie la 1,2% in zona euro si la 1,4% in Uniunea Europeana, de la 1,3% si, respectiv, 1,5% in martie, in timp ce Romania, Slovacia si Estonia au inregistrat cele mai ridicate rate ale inflatiei din UE, arata datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistica (Eurostat).

Cifra furnizata de Eurostat este similara cu estimarile analistilor si ramane departe de tinta avuta in vedere de Banca Centrala Europeana. Obiectivul tinta al BCE este sa mentina cresterea preturilor in apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economica.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflatiei din UE au fost inregistrate luna trecuta in Romania (4,3%), Slovacia (3%) si Estonia (2,9%), iar cele mai scazute in Cipru (minus 0,3%) si Irlanda (minus 0,1%).

Comparativ cu martie 2018, inflatia anuala a scazut in 12 state membre ale UE, a ramas stabila intr-un stat si a crescut in alte 14 (inclusiv in Romania).

In cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra cresterii anuale a preturilor l-au avut in aprilie alimentele, alcoolul si tigarile (0,47 puncte procentuale), serviciile (0,45 puncte procentuale) si energia (0,25 puncte procentuale) .

#inflatie romania, #Romania cea mai mare inflatie , #Inflatie