Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
A   A   A

Romania a importat masiv si a exportat foarte putin in 2017, iar datoria externa a depasit 90 de miliarde de euro

Romania a importat masiv si a exportat foarte putin in 2017, iar datoria externa a depasit 90 de miliarde de euro
Foto: CC0 Creative Commons
Importurile au fost atat de mari, in 2017, iar exporturile atat de mici, incat deficitul de cont curent al Romaniei a ajuns la 6,464 miliarde de euro, in crestere cu 84,79% comparativ cu perioada similara din 2016, se arata intr-un comunicat de presa al Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
De asemenea, datoriile externe ale tarii noastre, in total, pe termen scurt si lung, au ajuns la aproape 94 de miliarde de euro.

"In structura, balanta bunurilor si balanta veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,774 miliarde de euro, respectiv cu 566 milioane euro, iar balanta serviciilor si balanta veniturilor secundare au inregistrat excedente mai mari cu 239 milioane euro, respectiv cu 135 milioane euro", se arata in documentul remis, marti, AGERPRES.

In perioada ianuarie - decembrie 2017, datoria externa totala a crescut cu 1,044 miliarde de euro.
In structura, datoria externa pe termen lung a insumat 68,754 miliarde de euro la 31 decembrie 2017 (73,2% din totalul datoriei externe), in scadere cu 1,3% fata de 31 decembrie 2016.

Datoria externa pe termen scurt a inregistrat, la 31 decembrie 2017, nivelul de 25,200 miliarde de euro (26,8% din totalul datoriei externe), in crestere cu 8,3% fata de 31 decembrie 2016.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 20,4% in perioada ianuarie - decembrie 2017, comparativ cu 30% in anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii la 31 decembrie 2017 a fost de 5,4 luni, fata de 6,3 luni la 31 decembrie 2016.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2017 a fost de 86,4%, comparativ cu 90,5% la 31 decembrie 2016.
Facebook ShareTweetGoogle Share
 Marti, 13 Februarie 2018, ora 15:26

 Articol citit de 2087 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil / Web
Contact  |  Ajutor
Termeni si conditii  |  Cookie
 
^
A   A   A
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor