Teodorovici, despre scrisoarea BCE: Voi avea si eu un raspuns

Miercuri, 13 Februarie 2019, ora 20:41
882 citiri
Teodorovici, despre scrisoarea BCE: Voi avea si eu un raspuns
Foto: Arhiva Facebook/ Eugen Orlando Teodorovici

Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice, a anuntat, miercuri seara, ca va raspunde la scrisoarea Bancii Centrale Europene (BCE), confirmand astfel ca a primit documentul.

"Voi avea si eu un raspuns la aceasta scrisoare (cea trimisa de BCE la data de 5 februarie - n.red.) ", a afirmat Eugen Teodorovici, miercuri seara, la o emisiune la Digi24.

Ministrul Finantelor a completat ca la intalnirea ECOFIN de marti a participat unul dintre vicepresedintii BCE, iar acesta din urma nu a mentionat acea scrisoare.

BCE le-a reamintit autoritatilor romane, printr-o scrisoare datata 5 februarie, ca trebuia sa fie consultata inainte sa fie introdusa taxa pe activele financiare ale bancilor, prin OUG nr. 114/2018, de la inceputul acestui an. Scrisoarea ii este trimisa ministrului Finantelor Publice, atat pe adresa de la Ministerul Finantelor Publice (MFP), cat si pe cea de la Guvern.

Institutia europeana a subliniat ca, potrivit Tratatului de Functionare al Uniunii Europene (TFUE) si Deciziei Consiliului UE 98/415 / CE din 29 iunie 1998, autoritatile nationale sunt obligate sa consulte BCE cu privire la orice proiect legislativ din domeniile de competenta ale BCE, inclusiv si in principal, legile aplicabile institutiilor financiare, in masura in care acestea influenteaza semnificativ stabilitatea institutiilor financiare si a pietelor.

"In conformitate cu articolul 4 din Decizia 98/415 / CE a Consiliului, BCE ar trebui sa fie consultata intr-o etapa adecvata, care sa permita autoritatii care initiaza proiectul sa ia in considerare opiniile BCE, inainte de a lua o decizie pe fond. BCE nu a fost consultata de Guvernul Romaniei, inainte de adoptarea si de introducerea de urgenta de OUG nr. 114/2018", mentioneaza scrisoarea BCE.

Institutia bancara europeana remarca faptul ca Executivul nu a prezentat niciun studiu de impact asupra sectorului bancar, in momentul adoptarii OUG nr. 114/2018, iar in absenta unui astfel de studiu, riscul ca taxa sa aiba un impact semnificativ asupra stabilitatii sistemului bancar nu poate fi exclus.

"In acest context, BCE considera ca aceasta neconsultare este un caz de nerespectare de catre autoritatile romane a obligatiei de a consulta BCE cu privire la proiectul de legislatie nationala, contrar articolului 127 alineatul (4) si articolului 282 alineatul (5) din TFUE si articolului 2 alineatul (1) din Decizia 98/415 / CE a Consiliului.

Pe viitor, daca este cazul, BCE ar aprecia daca Guvernul roman va acorda atentie ...citeste mai departe despre "Teodorovici, despre scrisoarea BCE: Voi avea si eu un raspuns" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#scrisoare BCE Teodorovici , #Stiri Macroeconomie