Vaticanul sustine ca sistemul financiar are nevoie de o infuzie de etica

Joi, 17 Mai 2018, ora 16:31
2090 citiri
Vaticanul sustine ca sistemul financiar are nevoie de o infuzie de etica
Foto: CC0 Creative Commons

Vaticanul a facut joi un apel pentru o mai mare reglementare a pietelor si sistemelor financiare, apreciind ca toate crizele economice au aratat ca pietele si sistemele financiare nu se pot guverna singure si au nevoie de o infuzie puternica de moralitate si etica.

Un document elaborat de Congregatia pentru Doctrina Credintei si Serviciul Dezvoltarii Umane Integrale, doua departamente cheie ale Sfantului Scaun, pune in discutie planurile pentru o mai mare dereglementare a pietelor financiare discutate in unele tari, cum este SUA, unde presedintele Donald Trump vrea sa relaxeze legislatia bancara mai strica adoptata dupa criza financiara din 2008, transmite Reuters.

In acest document, Vaticanul spune ca profitul de dragul profitului si nu pentru un bine superior este "nelegitim" si a condamnat "cultural amorala si nesabuita a risipei", care a creat oligarhii in unele tari si a lasat mari mase de oameni in saracie.

Documentul de 15 pagini utilizeaza o serie de termeni tehnici din sectorul financiar precum credite ipotecare subprime, tranzactiile automate cu frecventa ridicata (high-frequency trading), contract de instrumente financiare derivate (credit fault

swaps), derivative, sisteme bancare din umbra si credite interbancare pentru a scoate in evidenta ceea ce considera a fi vulnerabilitatea sistemului financiar la abuz si ilegalitate.

Precizand ca bunastarea materiala a unei mari parti a umanitatii depinde de pietele financiare, Vaticanul sustine ca acestea trebuie sa aiba o fundatie etica solida pentru a-i putea ajuta pe toti, inclusiv pe cei care traiesc in saracie extrema.

"Recenta criza financiara a oferit ocazia pentru a dezvolta o noua economie, mai atenta la principiile etice si o noua reglementare a activitatilor financiare care ar fi neutralizat tendintele pradatoare si speculative...Dimpotriva, raspunsul pare a fi o revenire la un egoism miop, limitat de un cadru inadecvat care exclude binele comun si exclude de asemenea din orizontul sau si preocuparea pentru a crea si raspandi avutia", se arata in documentul mentionat.

In acelasi document se apreciaza ca bancile ar trebui sa infiinteze comitete de etica si mai multe cursuri de etica ar trebui predate in principalele scoli de afaceri.

Chiar daca nu sunt considerate infailibile, declaratiile Vaticanului sunt considerate invataturi oficiale ale bisericii catolice si ar putea afecta atitudinea celor 1,2 miliarde membri ai bisericii.

#Vatican despre sistemul financiar, #Vatican etica sistem financiar , #Criza financiara