Conducerea TVR a fost data in judecata de angajati

Miercuri, 03 Aprilie 2019, ora 14:53
4130 citiri
Conducerea TVR a fost data in judecata de angajati
Foto: CC0 Creative Commons

Sindicatul Roman al Jurnalistilor MediaSind, impreuna cu filiala sa din Societatea Romana de Televiziune, MediaSind TVR, a depus miercuri, la Tribunalul Bucuresti, cererea de chemare in judecata a conducerii TVR pentru nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Munca.

"Constatand ca nerespectarea angajamentelor semnate de catre conducere in cadrul Contractului Colectiv de Munca din Societatea Romana de Televiziune devine o regula, in data de 26 martie 2019, MediaSind - TVR l-a notificat pe presedintele-director general Doina Gradea sa supuna la vot, in cadrul sedintei Consiliului de Administratie, acordarea tichetelor de masa si a voucherelor de vacanta pentru angajatii institutiei. MediaSind a atras atentia ca administratia, impreuna cu sindicatul semnatar, s-a angajat, inca din data de 23.05.2018, de cand a intrat in vigoare CCM, sa faca toate demersurile necesare pentru acordarea acestor drepturi tuturor salariatilor, pentru perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2019. Cu mare greutate, sefa TVR a acceptat sa supuna la vot doar acordarea tichetelor de masa. Conform informarilor publice vehiculate din partea liderilor sindicatului conducerii, tichetele de masa se vor acorda in cuantum de 15 lei incepand cu luna aprilie 2019 si nu de la 1 ianuarie 2019, asa cum prevede CCM. Iar in ceea ce priveste voucherele de vacanta, acestea nu vor fi acordate nici anul acesta", mentioneaza MediaSind, intr-un comunicat.

In acest context, SRJ MediaSind a decis sa se adreseze instantei, pentru a obliga conducerea TVR sa-si respecte angajamentele din CCM, iar angajatii din Societatea Romana de Televiziune sa beneficieze de aceleasi drepturi cu cei din celelalte institutii de media care sunt finantate de la bugetul de stat.

"In cazul in care instanta va admite solicitarea noastra pentru cheltuieli de judecata, SRJ MediaSind va solicita Consiliului de Administratie al SRTV si Curtii de Conturi ca aceste sume sa fie recuperate de la persoanele vinovate de acest nou abuz. Din nefericire, nu este prima data cand actuala conducere face dovada dispretului sau fata de angajati si fata de lege. Precizam ca in acest moment, pe rolul instantei se afla mai multe procese privind lipsa de transparenta fata de cheltuirea banului public pentru nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Munca, precum si pentru diminuarea drepturilor angajatilor de catre PDG impreuna cu sindicatul sau de casa, Sindicatul pentru Unitatea Salariatilor Tv - SPUSTV. Atitudinea dictatoriala a sefei TVR, Doina Gradea, a fost de fiecare data sanctionata de organizatiile nationale si internationale de presa, care au protestat si au cerut Parlamentului sa o demita de urgenta de la conducerea institutiei", se mai arata in comunicat.

Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de...
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Când vine vorba de amenajarea camerei copilului tău, fiecare piesă de mobilier pe care o alegi joacă un rol crucial în crearea unui spațiu atât funcțional, cât și primitor. Mai mult...
#judecata TVR , #Televiziune