O destinatie de vis, sufocata de turisti

Miercuri, 07 August 2019, ora 14:18
1321 citiri
O destinatie de vis, sufocata de turisti
Foto: Arhiva Pixabay

Portugalia se afla in criza de ani de zile, iar sumele tot mai ridicate care ajung in tara datorita turistilor sunt mai mult decat binevenite. Din nefericire, turismul de masa creeaza probleme ecologice grave.

Turismul aduce mai multi bani decat oricand in capitala Portugaliei. In 2018, in jur de 30 de milioane de persoane au venit cu avionul la Lisabona, inregistrandu-se o crestere record de 81% in ultimii cinci ani.

In noul port pentru vase de croaziera al Lisabonei acosteaza anual peste 300 de giganti ai oceanelor. Pentru 2019 se estimeaza un total de 600.000 de pasageri care vor vizita capitala Portugaliei in timpul unei croaziere. Dar succesele din turism nu aduc doar bani, ci si probleme ecologice grave, de care nu vrea sa se ocupe nimeni.

"Altfel decat in cazul aeroportului de la Frankfurt, la Lisabona nu exista aprope deloc restrictii pentru zborurile de noapte. Iar putinele restrictii care exista in privinta numarului de zboruri nu sunt respectate", spune Francisco Ferreira de la organizatia ecologista Zero.

Zgomotul e greu de suportat. Ecologistii au masurat 66,2 decibeli noaptea (in loc de cei 50 care sunt permisi) si 74,5 ziua (in loc de 65) intr-un cartier din Lisabona, la marginea caruia se afla universitatea.

"Inainte de a ateriza, avioanele duduie la doar cateva sute de metri deasupra caselor localnicilor. Mai ales vara, in sezonul de varf, oamenii nu au nici macar un minut de liniste", deplange Francisco Ferreira. In plus, localnicii sufera de pe urma emisiilor avioanelor.

Turismul agraveaza problemele ecologice

Nici localnicii care locuiesc la celalalt capat al Lisabonei, pe malul raului Tejo, nu traiesc mai sanatos. Acolo a fost construit in urma cu doi ani un terminal modern pentru vase de croaziera, o investitie de peste 50 de milioane de euro.

In ceea ce priveste poluarea cu dioxid de sulf si particule fine de praf, portul din Lisabona e pe locul sase in Europa. Vasele de croaziera care sosesc pe tarmurile Portugaliei - al caror numar creste constant gratie succeselor intregistrate de turismul portughez - emit cu 86% mai mult dioxid de sulf decat toate masinile care circula prin tara.

"Intre timp, Lisabona a devenit o destinatie si mai populara decat Barcelona pentru croaziere", explica Ferreira. "Dar fiecare vas care ajunge in acest port inseamna poluare si prea multa galagie in centrul istoric."

Autoritatile si politicienii nu par la fel de ingrijorati. "Cu toate ca Guvernul vorbeste mereu despre susten ...citeste mai departe despre "O destinatie de vis, sufocata de turisti" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Portugalia sufocata turisti , #Stiri Mediu